Bucur Demetrian, comemorat de Adunarea Poeților Craioveni

0
1009

Adunarea Poeților Craioveni își face o datorie de onoare din a nu-i uita pe cei care au plecat din cercul și așa restrâns al poeților din oraș, cu convingerea că „poezia lor rămâne printre noi și asta contează”. Mâine, 12 decembrie 2018, de la ora 17.00, Paul Aretzu, Cornel Mihai Ungureanu și Nicolae Coande îl vor evoca, alături de scriitorii prezenți și de cei care l-au cunoscut, pe Bucur Demetrian (n. 22 iunie 1951 – d. 5 august 2013). Actorul Valentin Mihali va citi din poemele sale. Intrarea publicului este liberă.

«După Patrel Berceanu, un alt optzecist important al poeziei care se scrie în Craiova, Bucur Demetrian s-a refugiat, acum cinci ani, în „lumi netrăite”. Au rămas poezia sa, textele de critică literară, desenele și picturile. După jumătatea de deceniu scursă, Bucur ar fi meritat o revizitare a poeziei sale, dar nu s-a găsit nimeni s-o facă, deși s-a bucurat de prețuire în timpul vieții. Poate că anul viitor, cu ajutorul familiei, vom reuși să reunim poemele sale într-o antologie care să redea publicului profilul celui care a fost Bucur: gravitate, un amestec de credinţă naivă, încredere în cuvânt şi sfâşieri care produceau o sensibilitate poetică remarcabilă, toate acestea fiind produsul unui intelectualism de excelentă factură», spune Nicolae Coande, moderator al evenimentului.

 Bucur Demetrian a fost absolvent al Liceului „Nicolae Bălcescu” (1966-1970) și al Facultăţii de Filologie din Craiova (secţia Română-Franceză) în 1974. A fost profesor de Limba şi literatura română la Şcoala nr. 2 „Traian” din Craiova şi redactor asociat la revista „Ramuri”. A publicat cărțile „Locuinţa poetului” – în secţiunea volumului colectiv „Cadran Solar” (Ed. Scrisul Românesc, 1986); „Confesiuni” (Ed. Sitech, 1993) – Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România; „Himera de hârtie” (Ed. Avrămeanca, 1996) – Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România; „Catedrala şi firul de iarbă” – volum premiat de Primăria Municipiului Craiova (1997); „Deodată căderea” (Ed. Sitech, 2000) – Premiul Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România; „Aşezarea pe cruce” (Ed. Ramuri, 2004) – Premiul revistei „Ramuri”; „Bărbați în fața oglinzii” (Ed. Ramuri, 2008).