Lansare de carte la Biblioteca Județeană

0
433

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” va găzdui joi, 29 noiembrie 2018, de la ora 17.00, în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului „Cântece de ani 1913-1918, de Elena Mirescu. Autoarea a fost învăţătoare în comuna Coşovenii de Sus, județul Dolj. Soţul, Constantin, sergent al Armatei Române, a participat atât la cel de-al Doilea Război Balcanic, cât și la Primul Război Mondial. «Marian Mirescu, nepotul acestora, a recuperat caietul cu aceste “Cântece”, scrise cu peniţă și cerneală neagră și de culoarea „granatului”. Din alte însemnări, adăugate din 1916 de-a lungul timpului, a inserat câteva în volum pentru a da seama și de contextul cotidian, aşa cum „Cântecele” ar putea reda o stare de spirit, un „air du temps”», precizează organizatorii evenimentului.