Aşa e la Botoşani. Aşa va fi mereu?

0
516

Conform tradiţiei, Universitatea a pierdut în deplasarea de la Botoşani, după un meci în care i-au fost refuzate 3 lovituri de pedeapsă

Pe o vreme groaznică, dar pe un gazon neaşteptat de bun, Botoşaniul şi Craiova s-au duelat pentru punctele atât de necesare ambelor. Moldovenii ajunseseră pe loc retrogradabil, de aceea s-au trezit şi cu un nou staff pe bancă, în timp ce oltenii căutau să se menţină în plutonul fruntaş, care câştigase în bloc în această rundă. Numai că Universitatea n-a mişcat în front în toate cele 6 meciuri jucate la Botoşani, pierzându-le pe linie, indiferent că s-a jucat în campionat sau în Cupă. Astfel, la debut, Ciobotariu avea de apărat şi palmaresul conturat în faţa oltenilor de Grozavu, Pustai şi Enache. Şi „Ciobi” i-a întins o capcana „a la Ştefan cel Mare” lui Mangia, iar italianul a picat în ea ca un începător. Moldovenii au eliberat terenul, lăsând Craiovei iniţiativa pe o suprafaţă alunecoasă, dar închizându-le orice culoar. În aceste condiţii, prima ocazie uriaşă a venit evident pe un contraatac al gazdelor, dar Mihai Roman II şi-a iertat echipa de care aparţine. Craiova a ignorat avertismentul şi a primit gol tot pe o contră. Totul a plecat de la una dintre multele mingi pierdute uşor de Bancu, iar Fabbrini şi-a încheiat şarja cu un şut la care Donkor şi Pigliacelli puteau face mult mai mult. În timp ce Craiova n-a contat în atac decât prin acţiunile lui Burlacu, Botoşaniul a făcut spectacol. Mihai Roman cel impotent la Craiova şi-a regăsit apetitul ofensiv în Moldova şi de lângă Bancu şi Kelic a reuşit un asisst magic, cu o rabona, pentru L. Fulop, apărut eficient la prima bară, în timp ce Pigliacelli şi Donkor încă admirau execuţia lui Roman.

Kovacs n-a vrut să vadă 2 henţuri şi un fault, în careul gazdelor

În debutul părţii secunde, Kovacs n-a reacţionat la niciunul dintre cele două henţuri în careu ale moldovenilor, considerând probabil că oltenii oricum nu se descurcă prea bine la penalty-uri. De partea cealaltă, Bancu le-a servit încă un gol pe tavă gazdelor, însă Fulop n-a mai acceptat cadoul, şutând în afara porţii. Mihăilă a avut poarta goală la dispoziţie de la 25 de metri, dar a dat impresia că s-a încălţat invers după execuţia total ratată. Mihai Roman putea închide jocul după o oră de la start, dar n-a finalizat pe măsura serviciului din prima repriză. Finalul de meci a fost aprins de golul lui Mateiu, aflat la a doua reuşită cu capul în acest sezon, prima fiind tot în Moldova, la Iaşi. Imediat, Glavina a avut egalarea în bocanc, însă croatul suferă de boala lui Mihai Roman când acesta se afla în Bănie. Dimitrov putea marca în poarta fostei echipe, dar a şutat din 6 metri în plasa laterală, apoi Glavina a fost tras în careu, iar arbitrul Kovacs s-a făcut că nu vede faultul. Astfel, Craiova pleacă din nou cu mâna goală de la Botoşani, după un meci din care merita totuşi mai mult, atât după ocazii, dar şi pentru cele 3 situaţii în care merita să primească lovituri de pedeapsă. În timp ce Liviu Ciobotariu îşi face o intrare triumfală în Moldova, Craiova este singura din plutonul fruntaş care pierde în runda aceasta.

Mateiu: „Este posibil să ratăm şi play-off-ul”

Autorul golului Universităţii, Alex Mateiu, a declarat că se teme că echipa ar putea rata play-off-ul: „Aşa e la Botoşani, vreme proastă, pierdem mereu. Bravo lor, îi felicit, dar nu cred că meritau victoria. A doua repriză am fost foarte buni şi meritam un egal pe final. Au marcat cu noroc două goluri, chiar dacă au jucat mai bine în prima repriză. Trebuie să ne revenim, altfel poate nu prindem nici play-off-ul. Sunt echipe foarte bune, toate joacă bine. Nu mă interesează rabona lui Roman. Păcat că nu a ieşit portarul, nu trebuia să luăm gol la acea fază”. Devis Mangia a declarat la final: „Am piedut un meci din ultimele zece disputate. Am jucat un meci normal, prima repriză a fost aşa şi aşa, a doua a fost bună. Pentru mine e gata, nu mai vorbesc de arbitri, dar nu vreau să aud că Universitatea Craiova a fost avantajată. Cineva vorbeşte mult de Craiova, ar fi mai bine să vorbească despre echipa lui! Azi a fost un meci diferit, n-am jucat slab, am făcut greşeli la golurile lor, am avut ocazii, dar am ratat. La pauză am vorbit de prima repriză, că trebuie să schimbăm ceva şi am făcut o repriza a doua mai bună”.

La rândul său, căpitanul Universităţii, Nicuşor Bancu, a recunoscut jocul mai slab: „În prima repriză nu am făcut un marcaj preventiv cum trebuie, asta a fost la primul gol, iar la al doilea a fost o lipsă de comunicare. La pauză am vorbit să încercăm să întoarcem rezultatul. A doua repriză a fost foarte bună, ne-am creat ocazii, dar, din nefericire, nu am reuşit să marcăm mai mult. Din teren am văzut penaltiuri la acele faze, am cerut unsprezece metri lui Istvan, dar el a spus că nu au fost. Se pare că este mai greu fără Mitriţă, dar şi aşa ne-am creat ocazii, însă nu am reuşit să marcăm. Dacă era Mitriţă, poate reuşea el s-o bage în poartă. Dacă nu vom continua să acumulăm puncte, o să picăm mai jos în clasament, dar eu zic că avem o echipă bună şi nu trebuiesă nefacem griji în privinţa play-off-ului. Sperăm să ne revenim până la meciul cu Călăraşi şi să câştigăm“, a spus Bancu.