Părintele Boian Alexandrovici, la Craiova : „În Timoc avem o criză de identitate”

Cu câţiva ani în urmă, un preot de douăzeci şi ceva de ani, sacrificându-şi tinereţea şi riscându-şi libertatea, a început să construiască prima biserică din Valea Timocului, în care să se slujească în limba română. Fapta sa şi reacţia autorităţilor sârbe s-au aflat mult timp în centrul atenţiei presei internaţionale. Vorbim bineînţeles de părintele Boian Alexandrovici, care s-a născut în 1977, la Negotin, într-o familie mixtă. Tot acolo şi-a petrecut şi copilăria, iar până la maturitate a considerat sârba drept limba maternă. Cu toate acestea a ajuns să construiască pe pământul familiei sale o biserică românească. Acum este paroh de Malainiţa şi Remesiana, precum şi protopop al Protopopiatului Dacia Ripensis (fiind hirotonit de episcopul român Daniil de la Vârşeţ). Pentru faptele sale, a fost decorat la Ambasada României din Belgrad cu Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Comandor, înaltă distincţie conferită de preşedintele României, Traian Băsescu. Distincţia a fost decernată în semn de apreciere deosebită pentru ataşamentul şi angajamentul constant faţă de promovarea identităţii culturale, lingvistice şi religioase a românilor din Serbia. Recent, părintele Boian a sfinţit o a doua biserică ortodoxă românească, în localitatea Isacova, judeţul Ciupria. Despre criza de identitate, despre „vina” că sunt români şi despre „vina” de a-l preamări pe Dumnezeu în limba lor strămoşească pe care au moştenit-o de la bunii şi străbunii lor, am vorbit cu părintele Boian. Bucuria sufletească pe care mi-au transmis-o cuvintele domniei sale mi-a fost totuşi tulburată de starea de spirit a celor care trăiesc zi de zi, acolo, în Valea Timocului, şi am aflat astfel, cu tristeţe în inimă despre sacrificiile la care este supus părintele Boian, pentru a reda conaţionalilor limba şi credinţa noastră.

R : Părinte, vreau să vă întreb care este acum situaţia românilor timoceni?

B.A : Situaţia românilor este foarte grea, când este vorba de păstrarea identităţii culturale. După cum vedeţi, eu vorbesc într-un grai, şi asta pentru că nu am fost nici o zi într-o şcoală românească. Situaţia este grea, poate că cineva sigur s-ar întreba… dar ce vă lipseşte acolo ?

R : Mai exact, ce nu aveţi ?

B.A : Nu ne dau voie să ne păstrăm cultura, iar prin cultură noi întelegem credinţă, apartenenţa noastră la Biserica Ortodoxă Română, limba, obiceiurile şi tradiţia noastră. Pentru că sunt aici tinerii, studenţii noştri, care ştiu cu câte greutăţi se întâlnesc pentru că, deşi unii dintre ei ştiu graiul, totuşi aici se vorbeşte limba modernă, iar noi o vorbim cum s-a vorbit în anul 1833, când ni s-a rupt legătura cu România. Acum, după toate activităţile pe care le avem în Timoc, putem să spunem că abia am ajuns în 1834, şi aşa trebuie să fim, pentru că dacă am fi altfel, sigur cuiva i s-ar părea ciudat dacă noi, cei de acolo, am vorbi limba literară. Important este ca studenţii noştri de aici, cel puţin ei, să fie înţeleşi în ce situaţie se află.

„Eu înţeleg mentalităţile ambelor popoare”

R : Putem vorbi de o criză de identitate ?

B.A : În Timoc avem o criză de identitate. Dacă am întreba pe un român din Serbia de răsărit despre biserică poate că nu ar şti nimic să ne spună. Autorităţile din zonă creează o poveste prin care ar dori să spună că noi abia acum începem ceva nou, că în Timoc nu s-a slujit pe româneşte niciodată şi că numai acum a venit acolo un Boian şi vrea să facă ceva nou. Asta se spune acolo, iar tinerii dacă nu au informaţii corecte ar putea să creadă treaba asta pentru că fiecare dintre noi ştie ceva din momentul în care s-a născut şi a început să înţeleagă ceva. Noi vrem ca studenţii noştri să afle ce se întâmplă în Valea Timocului. Ultimul preot care a slujit până la moartea sa, adică până în 1873, a fost  Eftimie Popescu. Acesta a slujit în limba română pentru că limba sârbă nu o cunoaşte. Preotul are acum urmaşi în satul ăla. E vorba de un sat de lângă Negotin. Dacă el a slugit până la moarte în limba românească, dar a terminat seminarul la Mânăstirea Bucova, ce concluzie s-ar putea trage?! Înseamnă că seminarul era în româneşte.

R : Ce înseamnă să spui acolo că eşti român, cum eşti privit după aceea ?

B.A : Unii înţeleg şi se face mare propagandă la noi în zonă, că dacă spui că eşti român, asta înseamnă că eşti cu o clasă, două mai jos. Că noi facem ceva nou. Şi nu este adevărat. Noi vrem doar să întoarcem ceea ce a fost. Eu fac parte şi dintr-un popor şi dintr-altul, asa că înţeleg şi mentalitatea unui popor şi mentalitatea celuilalt popor şi deci ştiu cum funcţionează şi unul, şi altul.

„Noi avem probleme cu autorităţile, nu cu fraţii sârbi !”

R : Dar cu sârbii de acolo cum vă înţelegeţi ?

B.A : Noi, în zonă, cu fraţii sârbi nu avem probleme. Ei vin la noi la biserică. Noi avem probleme cu autorităţile locale şi centrale şi mai mult cu autorităţile bisericeşti din zonă. Iar aceştia nu sunt din zona noastră, ei vin din altă parte şi sunt instruiţi, pentru că li s-a spus că acolo sunt nişte vlahi şi să aibă grijă  cu ei pentru că aceştia, adică vlahii, trebuiesc neapărat asimilaţi. Eu nu ştiu dacă este normal ca cineva să fie oprit să vorbească limba lui, să se roage lui Dumnezeu în limba lui. În plus se încearcă să se creeze o atmosferă aşa încât să-ţi fie ruşine să fii altceva. Este un păcat ca un preot să vină de la sute de kilometri, să întâlnească în biserică două bătrâne de 80 de ani, care nu ştiu sârbeşte şi vor să audă slujba în vlahă şi să le spună că dacă vor slujba în limba vlahă să treacă Dunărea în România.

„Copiilor li se spune că în România este sărăcie”

R : Să înţelegem că se pune etnia pe primul loc …?

B.A: Se pune etnia pe primul loc şi apoi credinţa. Dar asta nu este problema noastră, această problemă s-a creat pe vremea când s-a făcut prima biserică naţională. Dacă s-au creat bisericile naţionale, atunci fiecare neam să ţină de biserica lui. Important este că suntem ortodocşi, că suntem în comuniune cu Ortodoxia şi credem în Dumnezeu. Este o situaţie grea pentru că avem 154 de sate, sută la sută româneşti; 48 localităţi mixte, cam în jur de 300.000-350.000 care vorbesc limba noastră, dar nici o şcoală, şi nu vorbim de şcoală cu predare în limba română, ci de şcoală în care s-ar învăţa şi limba română ca limbă maternă. Copiii care sunt de la ţară ştiu că întâi se învaţă sârbeşte, iar acolo la Negotin este altfel, în sensul că întâi copiii învaţă româneşte şi când pleacă în clasa întâi, scrie acolo că limba maternă este limba sârbă. Avem două biserici şi două paraclise, câteva troiţe şi doar patru preoţi.

R : Ce li se spune copiilor despre România ?

B.A : De mici, de la şcoală, copiii sunt învăţaţi, pentru că eu ştiu, că exact asta a fost şi problema mea, de mici li se spune că în România e sărăcie… Recent, mi-a povestit un medic că un cioban din satul lui care păzea oile l-a întrebat „am auzit că te duci în România la facultate… ce să înţeleg? că şi ei au acolo şcoli?!”. Atunci vă daţi seama ce părere pot să-şi facă copiii noştri…