Ceva de neînţeles: Portretul Întâistătătorului Mitropoliei Olteniei, în aulele de curs ale Facultăţii de Teologie

2
402

Învăţământul nostru superior, din câte ştim, este unul laic. În cadrul său, învăţământul teologic este garantat şi se circumscrie normelor generale prevăzute prin lege. Acesta ar fi leadul ştirii asupra căreia vrem să insistăm. Faptul că în toate aulele de curs ale Facultăţii de Teologie, din cadrul Universităţii din Craiova, tronează portretul Înalt Preasfinţiei Sale Irineu, Mitropolitul Olteniei, fără a ne deranja special, pare cel puţin bizar, insinuând un cult al personalităţii exacerbat, o anumită suficienţă comportamentală, ce operează, mai degrabă, ca un obstacol în calea credinţei. Evlavia ostentativă, prestaţia de demnitar al mântuirii, în graţiile Duhului Sfânt, totul postulează că în intervalul vid dintre Dumnezeu şi studenţii teologi nu este atât spaţiul credinţei, cât Înalt Preasfinţia Sa, decanul Facultăţii de Teologie, adică un sfânt. Şi atunci problema eticului, ca să îl citez pe biograful îngerimii, Andrei Pleşu, nu se mai pune, pentru că Sfântul nu are de negociat opţiuni şi cutume. Şi la urma-urmei, cine a instituit aceste cutume jenante? Mulţi dintre ortodocşi au simţit cum li se urcă sângele în cap de ruşine atunci când ierarhii BOR şi-au negociat cu politicienii cei mai blamaţi ai neamului secretizarea dosarelor lor de Securitate sub cuvânt că trădarea celui pe care-l spovedeşti este o problemă internă a Bisericii. Dar este un Sfânt Întâistătătorul Mitropoliei Olteniei? Admitem că este un cărturar luminat, dar nu şi un îndreptăţit să susţină că autoritatea Bisericii e preponderent una morală. Atâta vreme cât recuperarea privilegiilor, prin abilităţi discutabile, e departe de a fi atrăgătoare. Desigur, nici noi, ăştelalţi, nu suntem mai breji, dar viclenia benefică a Bisericii, gata să facă mai mult decât i se cere, de pildă să mintă, vezi adjudecarea Căminului cultural al comunei Işalniţa, nu poate decât să tulbure. Revin la prezenţa stranie a portretului Înalt Preasfinţiei Sale Irineu în aulele de curs ale Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii din Craiova. Nedumerirea are o justificare. O aulă de curs teologic nu este totuna cu spaţiul intim al unei biserici, al cărui rost e să instituie între zidurile sale o arvună a lui „dincolo”. Ci are analogii aplatizante cu spaţiul profan. Trecem peste detalii minore. S-ar putea spune că se colecţionează moşteniri, care îi scutesc, pe rând, pe toţi „moştenitorii”. Asistăm la o idolatrizare a clerului, „ca detaşament de avangardă al tuturor credincioşilor”, care consimt la temeneaua omagială în cea mai liberă dintre ortodoxiile posibile. Trăim într-o separaţie distinctă între Biserică şi Stat. Învăţământul teologic se subsumează, aşadar, învăţământului superior de stat. Iată de ce trebuie reflectat la ceea ce atrăgeam atenţia, chiar dacă ni se vor aduce tot felul de explicaţii bizantine. Oricum, nu suntem la Teheran, şi dacă s-ar putea invoca anumite cutume, atunci şi celelalte aule de curs ale facultăţilor Universităţii din Craiova ar putea fi garnisite cu prestigioase nume de oameni de ştiinţă şi martiri din părţile locului.

 

 

 

 

 

2 COMENTARII

  1. Nu numai problemele materiale il incrimineaza pe IPS Irineu ci si cele strict bisericesti. Habar n-ar ce se intampla in sanul bisericii pe care o patroneaza si, daca are habar, nu face nimic. La fel si subordonatii sai in frunte cu preotul profesor Zamfir, care-i este secretar. Sa luam cazul preotului Mihai Dinca de la biserica “Postelnicu Firu” de pe strada Nanterre din Craiova. Desi s-a dovedit ca a comis fraude cu bani pentru construirea capelei din curtea bisericii, a facut de ras biserica prin cereri jalnice la slujbe si afise ridicole puse in cartier, reflectate in presa centrala si locala, plus cereri de aur pentru a polei o lacrita cu moaste, neputand justifica nici macar cele 200 de grame de aur primit prin milogeala de la enoriasi, nu i s-a intamplat nimic. Cat despre predicile in care critica religiile catolice si protestanta, afilierea tarii noastre la NATO., apoi la UE, spune ca apocalipsa este egala cu zero fata de ceeace ni se va intampla, fara sa precizeze ce anume, ca atentatele de la 11 septembrie 2001 din America au fost facute de satana si ca presedintele de atunci Bush este satanist, nu i-a interesat pe mai marii bisericii in frunte cu portretizatul mitropolit. Sesizarile facute la Patriarhie pe aceste teme, la Guvern si Presedintie, au fost orientate catre Arhiepiscopia Craiovei, desi aceste vorbe rele afecteaza tocmai marimile tarii. A primit o pedeapsa minora, luandu-i-se conducerea parohiei dar fiind lasat sa stea cu familia in casa parohiala desi avea apartamente in Craiova (le-o fi vandut sau le-a donat copiilor) si o casa cu doau etaje pe Drumul Muntenilor abia inaltata, facand cerere catre IPS ca nu are unde sa locuiasca.

Comments are closed.