„Ramuri”, revistă centenară

0
1198

Asociația Membrilor Ordinului „Palmes Académiques” din România și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează astăzi, 15 octombrie, începând  cu ora 13,30, un eveniment dedicat sărbătoririi revistei „Ramuri”, revistă centenară. Acesta are loc în cadrul proiectului educativ „Citind, scriind” / „En lisant, en écrivant”, derulat de școlile participante, în parteneriat cu instituțiile culturale din Craiova, printre care figurează și instituţia-gazdă, Biblioteca „Aman”, deținătoare a colecției de reviste „Ramuri”.

Cu ocazia vernisajului expoziției „Ramuri”, revistă centenară, Adriana Boboc, şef Birou colecții speciale, din cadrul Bibliotecii „Aman”,  va prezenta exemplarele expuse, care ilustrează istoricul revistei (seria veche). Apărută la Craiova, de la 5 decembrie 1905 până în mai 1947, cu mici întreruperi, aceasta își schimbă în unele perioade locul de apariție și periodicitatea. Seria nouă a revistei „Ramuri” apare la Craiova, lunar, din august 1964.

În programul evenimentului mai figurează comunicarea prof. dr. Maria Tronea, vicepreședintă AMOPA România, «Scriitori români și străini în paginile revistei „Ramuri”», urmată de cea intitulată «Amintiri despre „Ramuri”», prezentată de dr. Toma Rădulescu, muzeograf.

Un mini-concert de violoncel, avându-l ca protagonist pe Mircea Suchici, de la Filarmonica „Oltenia”, și lectura unor pagini din revistă, realizată de elevi, vor delecta publicul. Şi-au anunţat participarea şi elevi de la Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuși” din Craiova, însoțiți de  profesorii Monica Asan și Mihail Stan.