ONU şi Franţa propun condamnarea încălcării drepturilor omului în Iran

0
367
Mohammed Javad Larijani

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat luni, cu un număr record de voturi, o rezoluţie anuală care condamnă situaţia drepturilor omului în Iran, informează AFP. Textul a fost adoptat cu 86 de voturi pentru, cu şase mai mult decât anul trecut, în timp ce numărul voturilor contra s-a redus de la 44 la 32. Rezoluţia, propusă de Canada, condamnă „tortura, tratamentele şi pedepsele crude, inumane şi degradante, inclusiv biciuiri şi amputări”, comise de autorităţile de la Teheran. Documentul deplânge, totodată, “creşterea dramatică” a folosirii pedepsei cu moartea, în special în cazul minorilor. Reprezentantul guvernului iranian, Mohammed Javad Larijani, un consilier al Ghidului suprem iranian, ayatolahul Ali Khamenei, a calificat rezoluţia, în plenul Adunării Generale, ca “duşmănoasă”.

La rândul său, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a propus, tot luni, Germaniei, Marii Britanii, SUA, Japoniei, Canadei şi Comisiei Europene să adopte „noi sancţiuni, de o amplitudine fără precedent” împotriva Iranului, pentru a convinge această ţară că „trebuie să ia în discuţie” renunţarea la activităţile sale nucleare, a informat, printr-un comunicat, Palatul Elysee, citat de agenţia France Presse. Acestor state, dar şi altora care doresc să se angajeze în acest demers, Franţa le propune „îngheţarea” proprietăţilor Băncii Centrale iraniene şi „sistarea achiziţiilor de petrol iranian”, se mai precizează în comunicatul preşedinţiei franceze. Sarkozy şi-a argumentat propunerea prin faptul că „Iranul continuă să desfăşoare, de zece ani, un program nuclear ilegal şi dezvoltă o capacitate nucleară militară”, după cum arată şi ultimul raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).