Siria: Bachar al-Assad, tot mai izolat

0
350
Bachar al-Assad

Premierul turc, Regep Tayyip Erdogan, l-a avertizat luni, pe preşedintele sirian Bachar al-Assad, că are zilele numărate şi nu se va putea menţine la putere, pe termen nelimitat, prin forţă. La Forumul internaţional de la Istambul, premierul turc a reiterat, în faţa presei, că şeful de stat sirian se menţine la putere cu tancuri şi arme de foc. Regep Tayyip Erdogan a făcut aceste remarci imediat după atacul unui grup armat, pe o autostradă siriană, asupra a două autocare care transportau pelerini turci, reîntorşi de la Mecca, din Arabia Saudită. Potrivit televiziunii de la Ankara, doi pasageri au fost răniţi de focuri de armă ale militarilor sirieni. În cotidianul britanic „The Guardian”, preşedintele turc, Abdullah Gul, a declarat că regimul sirian este în impas, iar refuzul de aplicare a planului de ieşire din criză, preparat de Liga Arabă, a făcut imposibilă negocierea internaţională. Preşedintele turc îi cere omologului său sirian, al-Assad, fostul său aliat, să părăsească puterea fără violenţă, subliniind că totul trebuie făcut pentru evitarea unui război civil. Turcia s-a alăturat, luni, Arabiei Saudite şi a cerut Siriei să se conformeze „pe deplin” planului de criză elaborat de Liga Arabă, oficial acceptat la începutul lunii noiembrie de Damasc, dar neaplicat. La rândul său, William Hague, şeful diplomaţiei britanice, a primit, luni, reprezentanţi ai opoziţiei siriene şi le-a cerut să se unească, lăsând deoparte neînţelegerile lor, condiţie a recunoaşterii, pentru o presiune internaţională crescândă la adresa regimului de la Damasc. În pofida divizării interne, Consiliul Naţional Sirian a prezentat, luni, un plan care acoperă o perioadă de tranziţie de 18 luni, în cazul despărţirii de Bachar al-Assad. Un guvern de tranziţie ar putea organiza alegeri libere, sub control internaţional, pentru desemnarea unei „adunări constituante”, în cel mult un an. Această adunare ar propune o nouă Constituţie, prin referendum, şi alegeri parlamentare, care ar putea avea loc în termen de şase luni. Consiliul propune, de asemenea, protejarea armatei, „care aparţine poporului şi a fost victima unui regim violent”. Nu este făcută nici o referire la existenţa „armatei libere siriene”, alcătuită din dezertori, care a creat, săptămâna trecută, propriul consiliu independent. Ameninţările nu sunt în măsură să clintească regimul, hotărât să rămână pe loc indiferent de costuri. Al-Assad a declarat duminică, în „Sundey Times”, că este „pregătit să moară” în caz de intervenţie străină. Preşedintele sirian a acuzat Liga Arabă de crearea unui „pretext” pentru o intervenţie militară occidentală, care ar provoca un seism în regiune. El a subliniat că „Siria nu se va înclina” şi va face totul, gata să lupte şi să moară, dacă va trebui să înfrunte forţele străine. Liderul contestat de la Damasc poate conta, în continuare, pe susţinerea Rusiei, al cărei ministru de Externe, Serghei Lavrov, a calificat drept „provocări” poziţia mai multor ţări occidentale de a dialoga cu opoziţia şi nu cu regimul. La fel, Hezbolahul libanez. Mişcarea militară şiită şi aliatul său, Amal, au afirmat, luni, că Libanul continuă să susţină Iranul şi Siria împotriva „conspiraţiilor internaţionale”. „Evenimentele din Siria reprezintă, clar, o conspiraţie internaţională contra susţinerii Siriei de către mişcările de rezistenţă arabă şi islamică în regiune” se afirmă într-un comunicat. Pe teren, 12 persoane au fost ucise luni, de tirul forţelor de securitate, în timpul descinderilor efectuate în provinciile Hamas şi Hama, susţin observatorii sirieni pentru drepturile omului. În provincia Hama armata a intrat în localităţile Karnaz, Lattaminah şi Kafar Nabude, unde s-a desfăşurat masiv. În provincia Idleb, nord-vest, zeci de vehicule militare sunt prezente şi focuri de mitralieră au fost auzite în satul Ehseen, unde curentul electric şi liniile telefonice au fost tăiate.