Una dintre durele intervenţii, în dezbaterea despre statul de drept în România, din Parlamentul European, miercuri, la Strasbourg, a aparţinut eurodeputatului spaniol Esteban Gonzales Pons (54 ani), vicepreşedinte al grupului PP. Care s-a arătat oripilat de „reacţia extremă a guvernului condus de Viorica Dăncilă, în tragica seară de 10 august a.c., când mii de români, veniţi din diaspora, voiau doar să fie ascultaţi”. Sigur, că având timp limitat de intervenţie, Esteban Gonzales Pons a spus doar ceea ce… trebuia. Discursul a fost abil şi partizan. Din alocuţiunea sa se înţelege, clar, că intervenţia în forţă a aparţinut… guvernului, şi nu Jandarmeriei, ca şi cum la sfârşitul săptămânii trecute, la Barcelona, împotriva manifestanţilor care au luat cu asalt sediul Parlamentului regional, condus de Roger Torrent, acesta împreună cu aleşii regionali, dacă nu cumva şi Quim Torra, preşedintele guvernului regional, ar fi intervenit în forţă şi nu Mossos Esquadra, cu consecinţele de acum cunoscute. Au fost mai „blânzi” în intervenţiile lor poliţiştii catalani? Chiar nu avea proaspete vizual imaginile prezentate de televiziunea spaniolă şi media din ţara sa? Interogaţiile sunt retorice. Eurodeputatul spaniol ştia realitatea, i-au reamintit-o şi alţi eurodeputaţi în intervenţiile lor, care au reiterat invenţii similare în ţări membre UE. Dar mai era o problemă de elementară moralitate. Eurodeputatul Esteban Gonzales Pons aparţine, în ţara sa, unei formaţiuni politice (PP) care în luna mai a.c. a fost înlăturată de la guvernare, printr-o moţiune de cenzură, guvernul condus de Mariano Rajoy fiind slăbit de mega-scandaluri de corupţie. Astfel, ex-trezorierul PP, Luis Bacernas, a fost condamnat în urmă cu doi ani, la 33 de ani de închisoare, iar în afacerea botezată „Gurtel”, 29 de persoane, din care 12 foste cadre sau aleşi, au fost condamnate pentru corupţie, deturnare de fonduri publice, spălare de bani ş.a.m.d. la… 350 de ani de închisoare. S-a vorbit în presa spaniolă de un eficace sistem de corupţie instituţionalizat între partid şi grupuri private. Să admitem că sunt chestiuni cu care vicepreşedintele grupului PP din Parlamentul European, Esteban Gonzales Pons, nu a avut realmente vreo legătură. Chiar nici una. Ar fi la îndemână să vorbim de o „rinocerizare dramatică şi sumbră”, dar eurodeputatul spaniol poate nu exprima convingeri, ci făcea declaraţii oportune. Şi de ce trebuia să fie logic, când trebuia să gândească strategic, refuzându-şi din principiu orice autenticitate. Dar totuşi, moralmente discutând, nu era persoana recomandată să ridice… tonul, să dea lecţii de democraţie, şi să fie atât de ferm şi de „bine intenţionat”. Nu de alta, dar retorica sa belicoasă alimentează chiar pe cine… nu îşi doreşte, fiindcă ieri, la Roma, vicepreşedintele Consiliului italian, Matteo Salvini, ministru de Interne, a spus presei că „doreşte schimbarea acestei Europe din interior prin alegerile europarlamentare din mai anul viitor”. Trecem peste ceea ce a spus despre Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene şi Pierre Moscovic, comisarul european pentru Afaceri Economice. Spunem doar că Matteo Salvini conduce un partid de extremă-dreapta. Ceea ce e suficient.
