Prefectul de Bihor propune suspendarea cursurilor pentru organizarea referendumului

0
406

Prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu, a declarat, luni, în şedinţa Comisiei Tehnice Judeţene şi a Grupului tehnic de lucru, că prima problemă care ar trebui rezolvată pentru organizarea referendumului din 6 şi 7 octombrie este suspendarea cursurilor şcolare în ziua de vineri. “Sunt foarte multe probleme care sunt destul de greu, aproape imposibil de rezolvat de vineri după amiază până sâmbătă dimineaţa. La toate alegerile anterioare, care aveau loc duminica, exista o zi întreagă liberă, sâmbăta, şi de vineri după-amiază exista timp suficient. În aceste condiţii însă, timpul este extrem de scurt, de vineri de la prânz, când se termină cursurile, pentru amenajarea secţiilor, pentru distribuirea materialelor, pentru distribuirea buletinelor de vot, pentru asigurarea pazei. Sperăm că această problemă se va pune la nivel naţional şi că în cursul zilei de vineri vor fi suspendate cursurile astfel încât de joi după amiază să putem începe activitatea”, a declarat, pentru Agerpres, Ioan Mihaiu.

Prefectul a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean să analizeze oportunitatea suspendării cursurilor în ziua de vineri, 5 octombrie, pentru a fi solicitată la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale.