Carmen Dan, despre punerea sub acuzare a şefilor Jandarmeriei: O altă încercare de intimidare

0
389

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, consideră că ancheta de la Parchetul General privind protestul din 10 august, în care sunt puşi sub acuzare şefi din Jandarmerie şi un secretar de stat din MAI, reprezintă ”o altă încercare de intimidare a unei instituţii fundamentale a statului”. “Nu văd în această acţiune decât o altă încercare de intimidare a unei instituţii fundamentale a statului, şi anume Jandarmeria Română, care are atribuţii importante în asigurarea ordinii publice. Mă adresez acum jandarmilor, nu numai şefilor Jandarmeriei -, eu sper să rămână dedicaţi şi sper să rămână consecvenţi vocaţiei şi principiului de a apăra statul şi de a apăra legea şi de a aplica legea, pentru că asta trebuie să facă Jandarmeria. (…) Eu transmit cu certitudine că nu este o problemă cu funcţionarea Jandarmeriei şi că Jandarmeria va continua să-şi facă datoria”, a afirmat Carmen Dan, luni, în faţa MAI.