În primele şapte luni ale anului în curs, exporturile de bunuri (FOB), la nivelul judeţului Dolj, au înregistrat o creştere de circa 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atingând valoarea de 214.367.000 de euro. Ponderea cea mai mare a exporturilor au avut-o produsele industriale – 94,4%, în timp ce produsele din agricultură şi silvicultură au deţinut un procent de numai 5,6%.
Automobilele şi textilele, cel mai bine vândute
Conform datelor înregistrate la Direcţia Regională de Statistică (DRS) Dolj, pe locul I, la exporturi, se situează „Mijloacele de transport”, cu 32,5%, înregistrând o creştere de 47,2% faţă de primele şapte luni ale anului 2010. acestea sunt urmate de „Materiile textile şi articolele din acestea”, exporturi care au deţinut 24,9%, crescând cu 6.695.000 de euro faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Exporturile din secţiunea „Maşini, aparate şi echipamente electrice” ocupă locul al III-lea, cu 17,2% din totalul exporturilor, fiind mai mici cu 8.674.000 euro, respectiv 19%, decât în perioada similară a anului 2010. O pondere mai mică o deţin secţiunile: „Produse vegetale”, cu 4,6%, şi “Piei crude şi tăbăcite, blănuri şi produse din acestea”, cu 3,9%.
Cinci secţiuni de mărfuri deţin 80,1% din totalul importurilor
În cadrul Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, valoarea importurilor de bunuri din Dolj a fost de 34,1%. Astfel, importurile de bunuri (CIF), derulate în perioada 1 ianuarie – 1 iulie a.c., au fost de 360.494.000 de euro, cu 124.381.000 de euro (+52,7%) mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2010.
Cele mai importante au fost importurile de “Maşini, aparate şi echipamente electrice”, reprezentând 37,7%, nivelul acestei secţiuni fiind mai mare cu 63.092.000 euro, comparativ cu primele şapte luni ale anului trecut. Importurile din secţiunea „Mijloace de transport” au crescut cu 37.989.000 de euro (+99,0%) faţă de perioada similară din 2010. Acestea ocupă locul al II-lea şi deţin 21,2% din total importuri. Pe locul al III-lea ca pondere în totalul importurilor (11,6%) s-au situat cele de „Materii textile şi articole din acestea”, care au crescut cu 8.153.000 de euro faţă de 1 ianuarie – 7 iulie 2010. Importurile de „Metale comune şi articole din acestea” ocupă locul al IV-lea, cu 5,7%, iar importurile de „Materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea” ocupă locul al V-lea, cu 3,9% în total importuri.
Balanţa comercială, în perioada analizată, prezintă un deficit de 118.376.000 euro (preturi FOB), faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent, când s-a înregistrat un deficit de 39.473.000 de euro. Totodată, gradul de acoperire a importurilor, prin exporturi, în intervalul menţionat, a fost de 64,4%, faţă de 81,9%.