37.000 de puieţi de salcâm, plantaţi de voluntarii din Ţara lui Andrei, la Mârşani

0
1025

Campionatul de plantare din Ţara lui Andrei a mobilizat 800 de voluntari pentru acţiunea de sâmbătă, când 37.000 de puieţi de salcâm au fost plantaţi la Mârşani.

Sute de voluntari de la şcoli, licee şi facultăţi din Craiova au participat, sâmbătă, la Campionatul de plantare din Ţara lui Andrei, un program de responsabilitate socială desfăşurat de compania Petrom. În doar o zi au fost plantaţi 37.000 de puieţi de salcâm, pe o suprafaţă de 7,5 hectare, în comuna doljeană Mârşani. Voluntarilor craioveni li s-au alăturat zeci de localnici, dar şi bucureşteni,  prezenţi la toate plantările din Ţara lui Andrei. Împărţiţi în două echipe, „galbenii” şi „albaştrii”, voluntarii s-au întrecut în plantat salcâmi, ajutaţi de  terenul, nisipos şi uşor de săpat. Câştigătoare a ieşit „echipa galbenă”, dar şi „albaştrii” s-au descurcat admirabil. După o zi de muncă, participanţii s-au distrat în Piaţa Prefecturii cu Alexandra Ungureanu & Crush şi Smiley.

Acţiunea de voluntariat a fost coordonată de Asociaţia „MaiMultVerde”, cu sprijinul Petrom, iar plantarea copacilor s-a realizat pe un teren aflat în administrarea Asociaţiei Proprietarilor Privaţi pentru împădurirea Terenurilor Neproductive, Mârşani, într-o zonă afectată permanent de furtuni de nisip, solurile degradate făcând ca localnicii să nu mai poată cultiva nimic, de ani de zile.

Este a patra mobilizare de acest gen din Ţara lui Andrei, după cele de la Buzău – în primăvară, Suplacu de Barcău (judeţul Bihor) şi Băicoi (judeţul Prahova) – în toamnă. Campaniile de plantare vor continua şi la anul, în zonele unde nu există spaţii verzi, unde s-au făcut defrişări sau au fost alunecări de teren.