Rezidenţiatul i-a pus la grea încercare pe viitorii medici

0
408

Câteva sute de absolvenţi ai Facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie au susţinut, ieri, la Craiova, rezidenţiatul, unul dintre cele mai importante examene din cariera oricărui medic. În funcţie de rezultatele pe care le vor obţine, aceştia vor putea profesa sau nu, mai târziu, ca doctori specialişti. Bătălia s-a dat atât pentru rezidenţiatul pe post, cât şi pentru rezidenţiatul pe loc. Emoţii au fost în toată ţara, pentru că acest concurs s-a desfăşurat după noi reguli. Pentru prima dată s-a trecut la sistemul descentralizat, absolvenţii de Medicină susţinând probele în şase centre universitare – la Craiova, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş. Totodată, spre deosebire de ceilalţi ani, şi variantele de subiecte au fost diferite de la un centru la altul.

Candidaţii au intrat în sălile de examen încă de la 8.30, cu o oră şi jumătate înainte de începerea probei scrise, care a durat patru ceasuri. Concurenţa a fost strânsă. Pentru  centrul universitar din Bănie au fost alocate, anul acesta, 207 locuri, la Craiova susţinând concursul şi absolvenţii de la Braşov, care au avut la dispoziţie alte 77 de locuri. Pentru toate acestea s-au înscris 552 candidaţi. Judeţul Dolj a dispus, în plus, şi de şase locuri pentru rezidenţiatul pe post. Acestea sunt prevăzute pentru Spitalul Filantropia din Craiova în specialitatea nou-născuţi, Spitalul Poiana Mare, cu un post de psihiatrie, şi Spitalului din Calafat, unde există câte un post de medicină internă, urgenţă, dermatologie şi pediatrie.

Măsuri speciale împotriva fraudelor

Pentru desfăşurarea acestui concurs în condiţii de siguranţă maximă, dar şi pentru a elimina orice tentativă de fraudare, conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova a apelat la măsuri speciale. Toate telefoanele participanţilor au fost oprite în holul instituţiei, fiind atent supravegheate de forţele de ordine. Şi în sălile de examen rigurozitatea a fost maximă.

„Absolvenţii au fost supravegheaţi la examen de profesorii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie. Fiecare sală a avut patru supraveghetori. În plus, am colaborat şi cu Jandarmeria. Nu au fost situaţii speciale şi mă refer aici la faptul că nu a existat nici un eliminat. Nimeni nu a încercat să copieze. Astăzi (n.r. – ieri) se dă şi punctajul pentru fiecare dintre absolvenţi. Imediat se depun şi contestaţiile. Cel mai probabil, rezultatele finale se vor afla peste mai mult de o săptămână”, a precizat prof. univ. dr. Adrian Săftoiu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova.

Patru ore decisive

Cei mai mulţi candidaţi au rămas în sălile de examen până la finalul celor patru ore, pe care le-au avut la dispoziţie, pentru a răspunde la întrebări. Stres şi emoţii au fost şi pentru prietenii şi părinţii care au uitat parcă de frig aşteptându-i în faţa centrului de concurs. Grilele, nu puţine la număr, au avut un grad de dificultate ridicat, după cum au mărturisit candidaţii.

„Întrebările au avut grad diferit de dificultate. Per ansamblu a fost un concurs dificil şi obositor. Personal, mă aşteptam să fie greu, dar poate nu într-atât. Am observat însă ceva: multe dintre întrebări au fost din variantele postate pe Internet”, a precizat Elena Popescu, unul dintre candidaţi, în vârstă de 26 de ani. Un alt absolvent de Medicină,  care a susţinut, ieri, rezidenţiatul, Cristian Frăsineanu, a subliniat că „multe întrebări au fost din tematica pentru Cardiologie. Acestea au pus şi cele mai multe probleme”. Chiar dacă grilele de concurs au fost apreciate ca fiind destul de dificile, cei mai mulţi absolvenţi de Medicină sperau totuşi să obţină un punctaj mare, mai ales aceia care s-au pregătit de luni bune pentru rezidenţiat.

„Am început pregătirea din aprilie. A fost un examen destul de complicat, dar sper să obţin un punctaj bun. Nu m-am decis încă spre ce specialitate mă voi îndrepta. Întâi să iau examenul şi pe urma mai vedem”, a mărturisit Andrei Costin.

S-a renunţat la subiectele unice

În acest an, pentru prima dată, subiectele nu au mai fost unice la nivel naţional. Prin descentralizare, fiecare universitate a avut dreptul la propriile teste-grilă, respectând însă o tematică de bază comună, dar şi o metodologie unică, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Indiferent de variante, pe foaia de concurs candidaţii au avut de răspuns la 200 de întrebări-grilă. Pentru promovare, punctajul minim trebuie să fie de 60% din cel maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, calculul realizându-se la nivelul fiecărui centru universitar în care a fost organizat concursul.

Ocuparea locurilor în specialitate se va face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu, alcătuindu-se o singură clasificare. Pentru rezidenţiatul pe post clasificarea se face pe fiecare post. Posturile scoase la concurs pentru care nu au fost candidaţi înscrişi sau posturile pentru care candidaţii nu au obţinut punctajul minim de promovare nu se vor putea alege de alţi candidaţi.

Conform legislaţiei în vigoare, medicii, dentiştii şi farmaciştii care devin rezidenţi pe locuri au posibilitatea să încheie un contract individual de muncă pe perioadă determinată, egală cu durata rezidenţiatului, cu unitatea sanitară la care au fost repartizate locurile pentru acest stagiu. Pe de altă parte, cei care devin rezidenţi pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

Peste 5.000 de candidaţi, în toată ţara

În total, la concursul de Rezidenţiat s-au înscris, la nivel naţional, în acest an, 5.030 de absolvenţi ai universităţilor de Medicină şi Farmacie din toată ţara, care au concurat pe 3.810 locuri şi posturi scoase la concurs. Cei mai mulţi candidaţi au optat pentru centrele universitare Bucureşti, acolo unde au susţinut concursul 1.775 de absolvenţi, Cluj-Napoca – 820 şi Iaşi – cu 774 de candidaţi.

Potrivit autorităţilor, în sesiunea din această toamnă s-a pus mai mult accent pe pregătirea medicilor pentru specialităţile la care în ultimii ani s-a constatat deficit de personal în spitale. Mai exact, posturile scoase la concurs sunt, în principal, în domeniile medicină de urgenţă, Anestezie Terapie Intensivă, neonatologie, oncologie medicală, farmacie clinică, specialităţi pentru care nu există, în prezent, o acoperire suficientă cu personal calificat.

CARMEN RUSAN şi RADU ILICEANU