Europarlamentarul Marian Jean Marinescu,despre Angajamentul PNL : “Nu poţi să aduci numai critici, e nevoie şi de soluţii şi de data asta le aveţi”

0
361

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, prezent astăzi la conferinţa de presă organizată de PNL Dolj a precizat că documentul elaborat de PNL şi intitulat “Angajamentul Partidului Național Liberal pentru dezvoltarea Regiunii Oltenia!”, prezentat în premieră ieri, la Rm Vâlcea, este un document foarte bun şi care demonstrează că PNL a trecut de la vorbe, la fapte. Vicepreşedintele Grupului PPE din PE, a vorbit despre şi despre proiectele de infrastructură, dar şi despre cele de energie şi cercetare. De fapt, nu este pentru prima oară când Marinescu, susţine ca impetuos necesară construcţia unei autostrăzi care să lege Oltenia de Europa. Deputatul european   a menţionat mereu că autostrada Calafat – Craiova – Lugoj este extrem de important şi această autostradă leagă de fapt Oltenia de Vest. „Aveţi în faţa dumneavoastră, de data asta, un documente, priorităţiile PNL pentru Oltenia. Este un lucru foarte bun şi a fost o întâlnire foarte bună la Rm Vâlcea. Este un document care prezintă ce vrea partidul să facă dacă ajunge la guvernare, pentru că nu poţi să aduci numai critici, e nevoie şi de soluţii şi de data asta le aveţi. Eu vă pot spune că o parte din propunerile prezentate în acest document, noi le-am atins deja în Parlamentul European şi partea cealaltă o voi promova în perioada următoare, adică, mă refer la zona dependentă de cărbune. Am propus deja o serie de regulamente, mă refer la propuneri pentru exerciţiul 2021-2027, legate de viitorul buget european. Am propus amendamente şi la Programul de Cercetare, la care cer studii despre ce trebuie făcut în astfel de zone în perioada de tranziţie. Este evident că producerea energiei electrice pe cărbune se va diminua şi va trece printr-o perioadă de tranziţie şi atunci vom avea nevoie de schimbare. Şi o să propun şi o linie de finanţare specială pentru astfel de zone.”, a precizat europarlamentarul liberal.

La conferinţă au mai participat Ionuţ Stroie, deputat; Mario Ovidiu Oprea, senator; Nicolae Giugea, deputat şi Ştefan Stoica, preşedintele PNL Dolj.