Universitatea din Craiova dezbate metodologiile pentru alegerile Senatului

0
346

Au mai rămas aproximativ două luni până la organizarea alegerilor pentru stabilirea noii conduceri a Universităţii din Craiova. În această perioadă se stabileşte legislaţia pentru derularea scrutinului. În aceste zile au intrat în dezbatere proiectele de metodologii privind alegerea Senatului şi a preşedintelui Senatului în conformitate cu Legea Educaţiei.

Potrivit proiectului de metodologie, Senatul va fi compus din 75 % profesori universitari titulari şi 25% reprezentanţi ai studenţilor. Astfel, fiecărei facultăţi îi revine un număr de locuri în acest for universitar, ţinând cont normele de reprezentare precizate în Carta Universităţii. Persoanele care doresc să candideze pentru un astfel de loc se înscriu la secretariatul facultăţii la care îşi desfăşoară activitatea.

Alegerile sunt validate indiferent de numărul de persoane care se prezintă la vot. Sunt declaraţi admişi în Senat, candidaţii cu cele mai multe voturi. În caz de balotaj, se preferă candidatul cu cel mai mare grad didactic, cu cei mai mulţi ani de activitate. Departajarea se face şi pe sexe, fiind şi de această dată favorizate candidatele de sex feminin.

Scrutine suplimentare în caz de balotaj la funcţia de preşedinte al Senatului

După alegerea Senatului se va organiza un nou tur de scrutin pentru a stabili preşedintele acestui for decizional. Pentru această funcţie pot candida profesorii universitari titulari care fac parte din Senatul universităţii. Candidatul trebuie să prezinte alegătorilor CV-ul şi un plan strategic de dezvoltare a procesului de învăţământ şi a cercetării în Universitatea din Craiova, în contextul integrării europene şi a internaţionalizării dar şi o propunere de ,,Funcţionare a Senatului Universităţii în plen şi pe comisii. Alegerile se desfăşoară prin vot direct şi secret. În urma scrutinului este validat candidatul care a acumulat minimum jumătate plus unu din numărul voturilor celor prezenţi.

În situaţia în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit jumătate plus unu din numărul voturilor celor prezenţi, se procedează la un nou tur de scrutin, pe buletinul de vot fiind înscrişi candidaţii clasaţi pe primele două locuri în primul tur, în ordinea numărului de voturi obţinute. În caz de balotaj, se organizează tururi de scrutin suplimentare. Cadrele didactice universitare au două săptămâni la dispoziţie să facă propuneri la aceste proiecte legislative.