Liverpool, lider în Premier League

0
432

Liverpool a învins, pe teren propriu, cu 1-0, pe cei de la Brighton, în etapa a treia a Premier League. Unicul gol a fost înscris de Mo Salah, în minutul 23, în timp ce Florin Andone nu a jucat pentru oaspeţi, fiind accidentat. “Cormoranii” sunt lideri după 3 etape, după ce Man City s-a împiedicat la Wolves, scor 1-1. Willy Boly, în minutul 57, a deschis scorul pentru Wolverhampton, fază la care a lovit mingea cu mână în plonjon. City a evitat înfrângerea în minutul 69, când Laporte a pus bine capul la o centrare a lui Gundogan.

Unai Emery a obţinut prima victorie cu Arsenal, care s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la West Ham cu 3-1. “Tunarii” au fost conduşi însă. În minutul 25, Arnautovic a deschis tabela de marcaj, însă 5 minute mai târziu, Arsenal a egalat prin Nacho Monreal. În repriza a doua, Diop a marcat un autogol , iar Welbeck a înscris în prelungiri. În primele două etape, băieţii lui Unai Emery au pierdut în faţa lui Manchester City (0-2) şi Chelsea (3-2).

Alte rezultate din etapa a 3-a: Bournemouth – Everton 3-3, Huddersfield – Cardiff 0-0, Southampton – Leicester 1-2.

Tottenham, Chelsea şi Watford pot face şi ele 9 puncte la finalul etapei dacă înving.

Clasament: 1. Liverpool 9p, 2. Man City 6p, 3. Bournemouth 6p.