Casa Rusănescu, într-o competiție cu alte proiecte

0
488

Casa Rusănescu a intrat în competiție directă cu alte proiecte depuse de alte municipalități din țară pentru reabilitarea monumentelor istorice. Autoritățile din Bănie sunt convinse însă că imobilul va fi selectat, iar după reabilitare va găzdui și primul Muzeul al Craiovei, pe care tot municipalitatea îl va amenaja acolo.

Clădirea de pe strada Unirii, acolo unde se oficiază și acum cununiile civile, a aparținut familiei de boieri Rusănescu. De profesie avocați, aceștia au jucat un rol important în istoria de final de secol 19 a Craiovei, imobilul construit după moda eclectică a aceolor ani servind drept gazdă pentru însemnate întâlniri ale elitei politice din acel timp. Se spune că acolo a fost păstrată o arhivă a unor organizații unioniste de la Paris. Mai mult, în acea casă a familiei Ștefan D. Rusănescu s-ar fi desfășurat, în anii 1915-1916, întruniri ale marilor oameni politici și patrioți în slujba făuririi României Mari. În “Istoria ilustrată a Craiovei”, apărută în 1997, se specifică faptul că, în Casa Rusănescu, au avut loc “întâlnirile lui Take Ionescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Nicolae Titulescu, care au coordonat acțiunile unioniste din Oltenia”.

Fondurile, disponibile prin axa monumentelor istorice

După ce a devenit proprietate publică, în 2008, după o acțiune în instanță, autoritățile locale și-au propus să reabiliteze acest imobil, declarat monument istoric. La început, se vorbea despre o refacere a clădirii cu fonduri locale, apoi, când a apărut posibilitatea atragerii de fonduri europene, municipalitatea a adăugat-o imediat pe listă, alături de alte trei clădiri emblematice pentru istoria veche a locului. Săptămâna trecută, primarul Mihail Genoiu a anunțat că proiectul privind reabilitarea și transformarea în muzeu a acestei clădiri a intrat în competiție cu alte monumente istorice pe care municipalități din țară încearcă să le reabiliteze tot cu bani europeni. „Am depus proiectul pentru Casa Rusănescu, pe axa monumente istorice a POR, întrucât acest imobil este monument istoric. Proiectul a fost avizat, a primit punctaj și va intra în competiție cu alte monumente istorice”, a declarat edilul din Bănie.

Imobilul nu a obținut punctajul maxim

Mihail Genoiu a explicat că, fiind depuse mai multe solicitări de proiecte pe această categorie de clădiri monumente istorice, comparativ cu suma de bani care este prevăzută, doar o parte dintre acestea vor fi alese spre finanțare. Selecția se va face, potrivit primarului, în funcție de punctajul cu care a fost notat proiectul clădirii. ”Să sperăm că sunt șanse să câștigăm, avem 75 de puncte acordate. Nu am avut punctajul maxim din cauza faptului acest punctaj l-au obținut cele care au avut, în momentul depunerii cererilor de finanțare, activitate deja întreprinsă, dar o activitate turistică. La noi nu este cazul de așa ceva, clădirea nu are această destinație și, de aceea, nu am obținut punctaj maxim”, a precizat Mihail Genoiu. Autoritățile au stabilit ca, după reabilitare, Casa Rusănescu să devină Muzeul Craiovei, care va adăposti multe obiecte de valoare, precum hărţi, cărţi și alte documente ce amintesc despre trecutul acestui oraş.

Un monument istoric deosebit de valoros

Cât va costa reabilitarea acestui imobil nu se cunoaște, deocamdată. Numai serviciile de proiectare pentru Casa Rusănescu au fost estimate, inițial, de municipalitate la 95.000 de lei, suma fiind mare ca urmare a faptului că municipalitatea solicitase realizarea proiectului tehnic, dar și a unor studii: istoric și documentar fotografic, un studiu geotehnic, dar şi o expertiză pe „componentele artistice” care îmbracă această clădire. Formată din parter, etaj şi un pod înalt, spre care se face accesul pe o scară interioară îngustă, din lemn, clădirea impresionează prin scara principală, care este executată din marmură și este ornamentată cu o balustradă din fier forjat. Un alt element de decor deosebit este luminator, care altădată a avut și un vitraliu decorativ foarte valoros, dar care a fost distrus la cutremurul din 1977 şi înlocuit cu sticlă simplă. Imobilul deţine şi la exterior, în special peste cupola de colţ a acoperişului, dar şi la cornişe, o ornamentaţie bogată.