Referendumul privind modificarea numelui Republicii Macedonia va avea loc pe data de 30 septembrie

0
421

Parlamentul de la Skopje a stabilit luni că referendumul privind schimbarea numelui Republicii Macedonia se va desfăşura pe data de 30 septembrie, fiind de aşteptat ca un rezultat favorabil la plebiscit ar putea permite aderarea ţării la UE şi NATO, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Din cauza disputei cu privire la numele ţării, Atena considerând că numele Macedonia implică o revendicare teritorială ce vizează regiunea omonimă din nordul Greciei, Atena a blocat încercările fostei republici iugoslave de a adera la NATO şi Uniunea Europeană.

 Şaizeci şi opt din cei 120 de deputaţi au votat în favoarea organizării unui referendum care va avea întrebarea: “Sunteţi în favoarea aderării la NATO şi UE şi acceptarea acordului privind numele între Macedonia şi Grecia?”

Formaţiunea de opoziţie Organizaţia Revoluţionară Internă Macedoneană – Partidul Democrat pentru Unitate Naţională Macedoneană (centru-dreapta) se opune referendumului şi deputaţii formaţiunii nu au participat la şedinţă. (Sursa: Mediafax)