Mangia nu se teme că va fi demis

0
535

Devis Mangia a prefaţat meciul de duminică, ora 18, din etapa a II-a, Sepsi – Universitatea, spunând că formaţia lui Eugen Neagoe se va lupta la play-off, după achiziţiile pe care le-a făcut în vară şi în ciuda eşecului din prima etapă. „Va fi un meci dificil pentru noi, fiindcă Sepsi este, după părerea mea, o echipă care va lupta pentru play-off. Au achiziţionat jucători buni şi au o echipă valoroasă. Noi jucăm toate meciurile la victorie, dar, din păcate, şi adversarii vor acelaşi lucru, să câştige” a spus Mangia, care nu-i va putea folosi în următorul meci pe: Rossi, Markovic, Martic, Dimitrov şi Bic, toţi fiind accidentaţi.

Antrenorul italian a vorbit şi despre jucătorul împrumutat de Craiova la Sepsi, Stephan Drăghici, pe care unii suporteri şi-l doreau revenit în Bănie: „Stephan Drăghici este un jucător bun, am decis pentru el să joace la un nivel superior celui de anul trecut şi dacă va avea evoluţii bune la Sepsi poate fi o soluţie pentru noi la anul. Nu era corect să-l chemăm şi să nu joace titular”. Italianul a spus că nu se teme că va fi demis, în ciuda startului modest de sezon, cu pierderea Supercupei şi remiza din campionat cu Poli Iaşi şi îndeamnă fanii să fie calmi: „Eu nu mă tem că voi fi demis. Dacă aş fi suporter, mi-aş încuraja jucătorii până la final. Nu e corect la Bărbuţ să fie fluierat la prima atingere a mingii. Totuşi, nu am nimic cu publicul, chiar am apreciat susţinerea Peluzei Nord la finalul meciului trecut”.

Gardoş: „Nu e criză, am avut ghinion!”

Florin Gardoş este optimist că Universitatea va avea rezultate mai bune în continuare şi vor mai fi aduşi jucători de valoare: „Nu am început cum ne doream campionatul şi acum vrem să câştigăm toate cele 3 puncte la Sepsi. Jucăm mereu la victorie, s-a întâmplat să nu câştigăm cu Iaşi, deşi am avut multe ocazii. Sperăm să marcăm şi să nu luăm gol, să nu mai ratăm alte puncte. Am avut şi ghinion, nu este vorba de criză la echipă. Campionatul s-a mai echilibrat, diferenţa dintre echipe nu este prea mare. Ştiu că nici anul trecut Craiova nu a început prea bine sezonul. La echipele mari suporterii sunt pretenţioşi şi se mai întâmplă să fie nemulţumiri. Eu sunt convins că vom arăta mai bine, vor mai veni jucători. Eu sunt bine fizic, cred că îmi lipseşte doar încrederea pe care ţi-o  conferă meciurile”. Gardoş ştie că Universitatea are şanse minime să treacă de o echipă precum RB Leipzig în Europa League: „Nu mă priveşte cine va juca la Leipzig, dar indiferent cine va fi ei au o echipă foarte valoroasă, va fi un meci extrem de greu. Nu cred că avem mai mult de 20% şanse cu ei”.

Altfel, s-a decis ca meciul din etapa a III-a, Universitatea Craiova – FC Botoşani, să se dispute vineri, 3 august, de la ora 21.