Invitație pentru producătorii de film de a realiza co-croducții prin schema de ajutor de stat pentru industria cinematografică

0
422

Viceprim-ministrul Ana Birchall a participat, în perioada 19-21 iulie, la Ischia Global Film&Music Fest, unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa, care reunește nume de prim-plan din industria internaţională a filmului – producători, regizori, scenariști, actori și specialiști din domeniul cinematografiei. Participarea oficialului român a vizat promovarea pachetului de facilități destinate sprijinirii realizării de co-producții în industria cinematografică românească.

În cadrul sesiunii de dezbateri cu titlul “Focus on Romania”, viceprim-ministrul român a subliniat angajamentul Guvernului Dăncilă de a sprijini realizarea co-producțiilor de film: „Guvernul României este determinat să susțină industria cinematografică, iar cele mai recente decizii demonstrează hotărârea noastră în acest sens și fac din țara noastră una dintre principalele destinații pentru realizarea co-producțiilor internaționale, punând astfel în valoare atât talentul și expertiza lucrătorilor din acest domeniu, precum și frumusețea meleagurilor românești. Am prezentat producătorilor și reprezentanților marilor studiouri de producție cinematografică schema de ajutor de stat adoptată de Guvernul Dăncilă, prin care ne propunem să stimulăm producția de filme prin încurajarea inițiativei private în domeniul creării, finanțării, producției și distribuției de filme românești sau de filme realizate cu participare românească. De asemenea, am transmis tuturor producătorilor invitația de a veni și de a valorifica oportunitățile pe care le oferă România în acest domeniu, invitație primită cu deschidere”.

Oficialul român a precizat că, prin schema de ajutor de stat destinată industriei cinematografice, România devine cea una dintre cele mai atractive destinaţii din Europa pentru coproducția de filme. „Schema de ajutor de stat adoptată de Guvernul României este una dintre cele mai competitive din Europa. Schema de ajutor cuprinde alocări financiare nerambursabile în cuantum de 35% din totalul cheltuielilor eligibile, procent ce poate crește cu până la 45%, atunci când se îndeplineşte condiţia promovării unei zone geografice, a unui oraș sau a României în cadrul aceleași producții cinematografice”, a subliniat viceprim-ministrul Ana Birchall.

De asemenea, oficialul român a avut o serie de întrevederi cu nume cunoscute din industria de film, producători și reprezentanți ai marilor studiouri internaționale de producție, cărora le-a adresat invitația de a veni în România pentru a investi și pentru a valorifica oportunitățile pe care le oferă industria cinematografică locală.

Elemente suplimentare:

Schema de ajutor de stat are caracter multianual și se derulează până la data de 31 decembrie 2020, acoperind maxim 45% din cheltuielile eligibile pentru producția de film efectuate pe teritoriul României. Plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2018-2020. Bugetul anual maxim al schemei este de 233 milioane lei, echivalentul a aproximativ 50 milioane euro. Bugetul maxim total este de 698 milioane lei, echivalentul a aproximativ 150 milioane euro.

Ajutorul de stat acordat constă în:

·        Alocări financiare nerambursabile în cuantum de 35% din totalul cheltuielilor eligibile cu achiziția, închirierea, fabricarea de bunuri și/sau servicii ocazionate de dezvoltarea proiectelor de film;

·        Alocări financiare nerambursabile în cuatum de 10% peste alocarea de bază, cu condiția promovării unei zone geografice, a unui oraș sau a României în cadrul aceleași producții cinematografice.