O campanie de promovare a patrimoniului cultural din România, în special în rândul tinerilor, a fost lansată, marţi seara, la Casa Monteoru, de Institutul Naţional al Patrimoniului.
“Cred că tinerii sunt mai puţin interesaţi în momentul de faţă de problemele acestea ale istoriei, ale patrimoniului cultural şi vrem să-i atragem (…) interesul este să înţelegem cu toţii că responsabilitatea faţă de patrimoniu e a tuturor. Noi sperăm că, odată stârnit interesul, conştientizată valoarea, să urmeze şi asumarea unei responsabilităţi faţă de această moştenire pe care nu o putem transmite către viitor decât împreună”, a declarat Ştefan Bâlici, director general al Institutului Naţional al Patrimoniului. El a spus că în prezent patrimoniul nu este apreciat la adevărata lui valoare.
Bâlici a precizat că, marţi, în cadrul campaniei, 120 de instagrameri au vizitat Casa de Târgoveţi din Calea Şerban Vodă, Palatul CEC şi Casa Monteoru, având oportunitatea să facă fotografii şi să le posteze pe Instagram. El a menţionat că vor urma alte vizite la obiective din Bucureşti la toamnă.
De asemenea, Bâlici a spus că în perioada iulie – decembrie vor avea loc şase vizite ghidate în şase părţi ale ţării ce se adresează unor grupuri mixte de jurnalişti, blogeri şi instagrameri. El a precizat că printre tururile ce vor fi efectuate se numără unul dedicat tradiţiilor legale de Sărbătoarea Crăciunului, altul legat de mănăstirile şi bisericile pictate din Moldova. Bâlici a spus că nu va lipsi un tur în Munţii Apuseni pentru patrimoniul vernacular şi unul în Munţii Orăştie pentru cetăţile dacice şi zona Ţării Haţegului cu capitala Daciei romane. El a adăugat că această campanie denumită “Cronicari digitali” a fost lansată în parteneriat cu Zaga Brand, o companie de comunicare.
Silvia Teodorescu, copartener la această firmă, a declarat că această campanie urmăreşte să promoveze obiective de patrimoniu cultural în rândul tinerilor. “Ne asumăm responsabilitatea să transmitem moştenirea culturală a României către tânăra generaţie, dar nu să le-o transmitem de la tribună, din balcon, aşa, ca nişte învăţaţi, ci să le spunem lor cam ce este şi ei la rândul lor să vorbească despre ea”, a spus Teodorescu.
Ea a menţionat că prima etapă a campaniei derulată până la finalul acestui an urmăreşte să aducă în atenţia tinerilor 50 de obiective de patrimoniu cultural. “În etapă a doua anul viitor ne propunem mai mult decât atât – să-i aducem lângă obiective de patrimoniu cultural să le promoveze împreună cu noi şi nu în ultimul rând să atragem antreprenori tineri să înceapă să dezvolte business-uri şi să atragă şi voluntari pe lângă obiective de patrimoniu cultural”, a spus Teodorescu.
Potrivit acesteia, o competiţie de fotografii cu obiective de patrimoniu cultural se desfăşoară de marţi seara până pe 31 octombrie. Ea a precizat că orice tânăr care postează o fotografie cu un obiectiv de patrimoniu cultural în pe pagina lui de Facebook sau pe Instagram şi pune în descrierea pozei #cronicaridigitali intră în competiţie. Teodorescu a menţionat că fotografia cu cele mai multe like-uri şi share-uri va câştiga competiţia. Potrivit acesteia, câştigătorul va primi o excursie de o săptămână pentru două persoane la obiective de patrimoniu cultural. (Sursa: Agerpres)