Ana Birchall: Azerbaidjan este un partener strategic valoros al României, iar anul 2018 are o însemnătate deosebită pentru ambele state fiind anul aniversării Centenarului

0
367

Viceprim-ministrul Ana Birchall a avut luni, 16 iulie, o întrevedere cu Fuad Muradov, președintele Comitetului de Stat pentru Diaspora al Azerbaidjanului.

Pe agenda discuțiilor s-au aflat teme de interes precum aprofundarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Azerbaidjan, în special pe dimensiunea economică, cu dezvoltarea unor proiecte de interes comun, de exemplu în sfera energiei şi a transporturilor, cooperarea între cele două state în cadrul ONU, inclusiv din perspectiva candidaturii României pentru un mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (2020-2021), consolidarea dialogului UE-Azerbaidjan și NATO-Azerbaidjan, pe fondul provocărilor geopolitice din vecinătatea României, precum și dezvoltarea cooperării cu Centrul Internațional Nizami Ganjavi.

”Pentru țara noastră, Azerbaidjanul este un partener strategic valoros, România fiind primul stat UE care a recunoscut independența Azerbaidjanului. În acest an, România și Azerbaidjan își sărbătoresc centenarele, un reper simbolic important, 100 de ani în care ambele state au răspuns în mod curajos provocărilor și au devenit societăți pluraliste și tolerante. Dezvoltarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic cu Azerbaidjan prezintă un interes major pentru ambele state.  De asemenea, pe durata exercitării Președinției Consiliului UE dar nu numai, România va pleda pentru o consolidare a relațiilor dintre Uniunea Europeană și Azerbaidjan”, a declarat viceprim-ministrul Ana Birchall în cadrul întrevederii cu oficialul azer.