CM 2018: Discursul patetic al lui Macron la vestiarul echipei Franţei!

0
480

Echipa Franţei a celebrat titlul de campioană a lumii, aseară, cu Emmanuel Macron, venit în vestiarul stadionului Lujniki din Moscova. Evident, o secvenţă a bucuriei irepresibile, declanşată imediat după înmânarea trofeului. Şeful statului francez a amintit de vizita făcută în timpul stagiului de pregătire de la Clairefontaine, când le-a cerut jucătorilor să obţină a doua stea. „Şi voi v-aţi ţinut de cuvânt. Vreau să vă spun un foarte mare mulţumesc. Vreau să spun un mare mulţumesc preşedintelui Noel le Graet. Un mare mulţumesc antrenorului şi echipei sale. Un mare mulţumesc vouă întregii echipe. Aţi arătat un fotbal magnific, dar mai mult, aţi făcut bucuroşi 60 de milioane de francezi”, a spus preşedintele Republicii. Dar, Emmanuel Macron a prezentat jucătorilor pe adjunctul şef Cabrita, un militar rănit în Mali, invitatul său personal să asiste la finală. „În urmă cu câteva luni el era dat mort în Mali, unde s-a luptat pentru ţara sa şi este în regim medical. A fost salvat. A pierdut un picior şi un braţ. L-am cunoscut la mijlocul lunii iunie”, a spus Emmanuel Macron. Povestind în continuare că l-a văzut la 13 iunie a.c. într-un cărucior cu rotile. Jucătorii dar şi antrenorii l-au aplaudat pe adjunctul şef Cabrita, în timp ce Pogba s-a lansat: „Bravo, bravo! La Republique, La Republique!”. Benjamin Mendi de la Manchester City, a provocat preşedintele Republicii la un dans popular, deja pe Instagram. Vive la France şi Vive la Republique! Momentul emoţionant a fost bine primit de întreaga Franţă.