Un film românesc, regizat de Radu Jude, a câştigat pentru prima dată Globul de Cristal de la Karlovy Vary

0
431

Filmul lui Radu Jude “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a câştigat, sâmbătă seară, Marele premiu – Globul de Cristal al Festivalului de Film de la Karlovy Vary, fiind primul lungmetraj românesc care a primit trofeul prestigiosului eveniment din Cehia, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Filmul regizat de Jude a fost premiat şi cu distincţia “Europa Cinemas Label”, creată în 2003 pentru a îmbunătăţi distribuţia şi promovarea filmelor europene în cinematografe, precizează sursa citată. Cel de-al şaselea lungmetraj al lui Radu Jude a avut premiera mondială la Karlovy Vary, pe 2 iulie.

Juriul internaţional al ediţiei de anul acesta a fost format din regizorul britanic Mark Cousins, actriţa croată Zrinka Cvitešić, producătoarea italiană Marta Donzelli, criticul ceh de film Zdeněk Holý şi regizoarea olandeză Nanouk Leopold. În competiţia oficială din care a făcut parte “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” au fost selectate în total 12 filme.

“Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” spune povestea realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă. (…) Presa de specialitate l-a numit “un semnal de alarmă inteligent” privind populismul, “un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent” şi “o comedie-dramă îndrăzneaţă””, se arată în comunicatul citat.

Filmul îi are în distribuţie pe Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ. Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan, iar producător este Ada Solomon. Filmul va putea fi văzut în cinematografele din România din 28 septembrie.

Marele premiu al festivalului, în valoare de 25.000 de dolari, a fost acordat pentru prima dată în 1948, când a revenit lungmetrajului “The Last Stage” (Polonia), de Wanda Jakubowska. (Sursa: Agerpres)