Despre dictatura majorităţii!

„Ceea ce se petrece în aceste zile este dictatura majorităţii. Este profund dăunătoare democraţiei. În primul rând Parlamentul trebuie să-şi dea atenţia cuvenită. PSD a trecut, în timp record, Codul Penal, prin Parlament, cu un simulacru de dezbatere în Camera Deputaţilor şi acest lucru e profund dăunător. PSD a reuşit, în scurt timp, să distrugă demnitatea actului de legiferare”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, în intervenţia sa, televizată, de ieri, după votarea proiectului care aduce modificări la Codul Penal, cu 167 voturi „pentru”, 97 „împotrivă” şi 19 „abţineri”. Acuzând „dictatura majorităţii”, preşedintele Klaus Iohannis nu aduce în discuţie ceva nou, decât ceva specific democraţiei, o slăbiciune inerentă a regulilor de bun simţ ale parlamentarismului. Asistăm de mai multă vreme la un război rece, între preşedintele Klaus Iohannis şi majoritatea parlamentară, sistematic demonizată. Nimic din ceea ce validează acest for legislativ nu este apreciat de preşedinte, totul fiind contestat aproape sistematic la Curtea Constituţională. Ceea ce până la urmă se circumscrie deplin cutumelor democratice. Nu suntem însă într-o dictatură revoluţionară a proletariatului, ci într-o democraţie veritabilă, cu un Parlament rezultat prin votul popular. Care ne place sau nu. Că majoritatea (PSD+ALDE) nu găseşte punţi viabile de dialog cu opoziţia este o realitate, dar trebuie văzută şi analizată şi disponibilitatea acesteia din urmă pentru dialog. Ori ceea ce am văzut că se întâmplă în Parlament, de mai multă vreme, este departe de aşa ceva. S-au atins deja forme groteşti de exprimare. Se spune că actuala putere acţionează mult în afara oricărui mandat validat electoral, democratic, recomandându-se „nesupunerea civică”. Cei care au câştigat alegerile sunt consideraţi nişte „nenorociţi”, dar la fel sunt numiţi, de adversarii lor politici, şi cei care le-au câştigat nu de mult, în Italia, în Austria ş.a.m.d. Avem de discutat totuşi 2 teze: dreptul de a protesta şi respectarea rezultatului votului. Cei pe care îi vedem în Parlament sunt până la urmă oameni politici, nu parteneri de viaţă, trimişi acolo de unii dintre noi. Cu un scop precis: să gestioneze problemele ţării. Criticând modificările aduse Codului Penal, prin dezbateri parlamentare, aşa cum au fost ele, se trece cu vederea ceea ce s-a petrecut pe guvernarea Dacian Cioloş, cu Raluca Prună ministru la Justiţie, cea pentru care drepturile omului erau „un lux teoretic”, când modificările la Codul Penal şi Codul de procedură Penală au fost aprobate prin Ordonanţă de urgenţă. Şi au fost revizuite nu mai puţin de 151 de articole, din care 132 în Codul de procedură şi 19 articole în Codul Penal. Dar atunci s-a preferat tăcerea. Şi dacă nu e bună „dictatura majorităţii” şi uneori nu e bună, atunci să înţelegem că e preferabilă „dictatura bunului plac”. Grea discuţie. „Eu nu sunt democrat”, spunea Petre Ţuţea. „Sunt democrat, numai dintr-un singur motiv: din respect pentru marele popor român. Sunt demofil, iubitor de popor”. Dar cu siguranţă nici Petre Ţuţea nu avea dreptate până la capăt.