Poliția Română: Peste 840 de infracțiuni constatate ieri și peste 10.000 de amenzi aplicate de polițiști

0
411

Acțiunile pentru siguranța comunității de ieri au avut ca rezultat depistarea a 21 de urmăriți și prinderea în flagrant delict a peste 100 de persoane. În trafic, pentru neregulile rutiere, peste 400 de conducători auto au rămas fără permis, anunță Poliția Română printr-un comunicat.

Conform IGPR, ieri, 2 iulie a.c., peste 10.000 de polițiști au organizat 249 de acțiuni, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. La 2.922 de sesizări (majoritatea prin 112) au intervenit, pentru a restabili ordinea. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 10.937 de sancţiuni contravenționale, în valoare de aproape 2.400.000 de lei, iar ca măsuri complementare au confiscat bunuri de peste 15.000 de lei.

Polițiștii au constatat, în ultimele 24 de ore, 844 de infracţiuni și au surprins în flagrant delict 117 persoane. De asemenea, au depistat 21 de urmăriți național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 37 de măsuri preventive.

În trafic, poliţiştii rutieri au constatat 97 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. În cazul a 448 de conducători auto s-a reținut permisul de conducere, pentru abaterile constatate, fiind retrase și 169 de certificatele de înmatriculare.

Atunci când sunteţi martorii unor fapte antisociale sau aţi fost victima unei infracțiuni, nu ezitaţi să vă adresaţi celui mai apropiat echipaj de poliţie sau să apelaţi numărul unic de urgenţă 112!