Piţurcă l-a chemat şi pe Nicolae la lot

0
323

România – Grecia, amical la Altach

Marius Nicolae

Reprezentativa României va susţine în seara aceasta, pe stadionul „Schnabelholz” din Altach (Austria), de la ora 21.30 (în direct la TVR 1), ultimul meci din 2011, un amical contra Greciei, naţională calificată la turneul final CE de anul viitor din Polonia şi Ucraina. Faţă de meciul cu Belgia, selecţionerul Piţurcă nu va putea conta pe Pleaşcă şi Daniel Niculae, fiind convocat ieri de urgenţă atacantul lui Dinamo, Marius Nicolae, golgheterul la zi al Ligii I, cu 12 goluri. Piţurcă ar putea începe cu: Lung – Luchin, Găman, Papp, Radu Ştefan – Torje, Neagu, Lazăr, Tănase – Mazilu, M. Niculae. De partea cealaltă, selecţionerul Greciei, portughezul Fernando Santos, ar putea alinia echipa: Tzorvas – Papasthatopoulos, Torosidis, Papadopoulos, Malezas – Tziolis, Katsouranis, Karagounis, Fotakis – Gekas, Samaras. România şi Grecia s-au întâlnit de 29 de ori până acum – de 16 ori i-am învins, de 8 ori s-a terminat egal şi de 5 ori au triumfat grecii.