După ce s-a chinuit şi în iarnă să-l aducă pe portarul care avea să retrogradeze, cu Pro Vercelli în Serie C, fiind refuzată de acesta, Universitatea a obţinut de această dată împrumutul său pe un an
Universitatea Craiova nu pare deloc atractivă pentru jucători care retrogradează în liga a treia italiană, cazul lui Pigliacelli, cum nu a fost nici pentru portughezul Felgueiras, care a preferat să semneze pentru ciprioţii de la Anorthosis Famagusta decât să vină în Bănie, char dacă prima poposire a lui în Liga I a fost la o echipă modestă, FC Braşov. Şi totuşi, portarul italian care va împlini sâmbătă 25 de ani a acceptat să vină pentru un sezon la Craiova, după ce în iarnă refuzase acest lucru, alegând să joace la o echipă din subsolul clasamentului din Serie B, Pro Vercelli, care a şi retrogradat în cele din urmă. Cel care s-a cramponat de portarul italian a fost compatriotul său, Devis Mangia, care l-a mai pregătit pe Pigliacelli la naţionala de tineret a Italiei. În aceste condiţii, clubul din Bănie va renunţa la Nicolae Calancea şi Miodrag Mitrivic. Mirko Pigliacelli a fost crescut la academia Romei şi a jucat la toate naţionalele de juniori ale Italiei. A mai evoluat la echipele: Pescara, Sassuollo, Reggina, Frosinone şi Trapani. El va fi împrumutat pentru un an, cu clauză de cumpărare apoi pentru 300.000 de euro, şi va ajunge astăzi în cantonamentul alb-albaştrilor din Austria, unde va intra sub comanda lui Mario Capece, alături de tinerii Laurenţiu Popescu, Cristian Dică şi Cătălin Preduţ.
Clubul promite un sezon mai bun, în ciuda plecărilor
Chiar dacă a vândut 4 jucători de valoare într-un an şi jumătate, Vătăjelu, Ivan, Băluţă şi Screciu, Universitatea Craiova îşi asigură fanii că va continua ascensiunea şi în sezonul viitor, iar în curând vom vedea sub comanda lui Devis Mangia noi jucători de valoare. Într-un comunicat, clubul le-a transmis suporterilor mesajul de liniştire, după ce aceştia se arătaseră dezamăgiţi, pe reţelele de socializare, de politica de transferuri. „Întreg clubul Universitatea Craiova vrea să mulțumească suporterilor pentru sezonul foarte bun, la care fanii Științei au contribuit din plin. Împreună am cucerit iarăși un trofeu intern, după un sfert de veac de secetă, ne-am clasat pe podium și am jucat din nou în Europa aducând AC Milan în Oltenia. În același timp am devenit Campioni La Suporteri dominând de departe în clasamentul audienței la meciurile de pe teren propriu. Din respect pentru suporterii noștri, promitem încă o dată că rămânem fideli principiului de a vinde cel mult un jucător important pe sezon. Deși inițial ne-am fi dorit și am făcut toate eforturile ca Alex Băluță să ne ajute să accedem în grupele Europa League, am fost nevoiți să ne ținem promisiunea făcută acestuia astă-iarnă, când a refuzat o ofertă importantă din campionatul intern și a acceptat să îi mărim clauza de reziliere, de a îi permite să se transfere la o echipă din străinătate în cazul în care va fi o ofertă bună pentru el. Acel moment a venit, astfel că Alex pleacă în niște condiții excelente pentru el și pentru club deopotrivă și suntem convinși că va demonstra la Praga din ce sunt făcuți oltenii. Vladimir Screciu reprezintă unul dintre pariurile Universității Craiova. Ca și dovadă, el a devenit cel mai scump jucător român sub 19 ani din istoria fotbalului românesc. În curtea Științei se mai regăsesc mulți puști ca Vlad, talentați, muncitori și educați în spiritul Universității Craiova, care sunt 100% pregătiți să facă pasul la echipa mare. Rămânem fideli și principiului discreției și seriozității în privința transferurilor. La Craiova nu avem nici „Neymari”, nici „Mbappei”, avem juniori care își arată valoarea doar pe terenul de joc, nu în mass-media. Pe unii îi cunoașteți deja, pe alții îi veți aplauda în Vulcanul De Pe Oblemenco cât de curând. Ținem de asemenea să precizăm faptul că suporterii nu au motive să își facă griji în privința slăbirii lotului: Știința se va întări în perioada următoare cu 2-3 fotbaliști demni de a încânta publicul oltean. O spunem fără ezitare: de la renașterea Științei, am fost mai puternici cu fiecare nou an și vom păstra aceeași pantă ascendentă, construind cărămidă cu cărămidă. Fideli principiului transparenței, săptămâna viitoare vom prezenta și un raport al încasărilor și cheltuielilor avute în sezonul 2017 – 2018, pe înțelesul tuturor, astfel încât toți suporterii să cunoască proveniența și destinația banilor. Pentru toată suflarea oltenească va fi o vară scurtă, dar așa sunt verile când iubești. Pe 14 iulie vă dăm întâlnire pe noul Oblemenco, pentru că vom începe sezonul cu un alt meci de poveste: Știința luptă cu campioana CFR Cluj ca să aducă la Craiova al doilea trofeu important în mai puțin de două luni. Și, cu voi alături, suntem invincibili!”