Dolj: Proprietarii câinilor periculoși verificați de polițiști

0
448

În perioada 05 – 21 iunie a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj a fost organizată o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor în care sunt implicaţi câini periculoşi sau agresivi.

La activitate au participat 88 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, atât din mediul urban cât şi din mediul rural. Au fost verificaţi 117 câini din categoria I (câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor), 48 dintre aceştia fiind sterilizaţi, iar 69 nesterilizaţi şi 167 câini categoria II (câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor). Poliţiştii au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale proprietarilor de câini care nu restectă prevederile OUG 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, în valoare totală de 3.000 lei. Exemple: Cu ocazia controlului efectuat la domiciliul unui bărbat din Craiova, s-a constatat faptul că acesta deţine un câine periculos Cane Corso, din categoria a II-a, fără a depune la sediul poliţiei documentele prevăzute de OUG 55/2002.