Lia Olguţa Vasilescu: Statul va plăti câte 2250 de lei, echivalentul a 500 de euro, lunar, angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social

0
363

Deputatul PSD de Dolj,  Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, a prezentat, marţi, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă  prin care statul va plăti câte 2250 de lei, echivalentul a 500 de euro, lunar, angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social. Totodată, Lia Olguţa Vasilescu a precizat că viziunea ministerului pe care-l conduce va merge pe linia de a nu-i mai susţine pe cei care nu vor să muncească.

“Ne respectăm, astfel, un alt punct al Programului de Guvernare, referitor la sprijinirea angajatorilor, pentru încadrarea în muncă a şomerilor şi beneficiarilor de ajutor social.  Viziunea Ministerului Muncii merge, de acum înainte, pe linia de a nu îi mai susţine pe cei care nu vor să muncească , deşi au capacitatea de a o face şi de a-i sprijini pe cei care doresc să aibă un loc de muncă, dar şi de a sprijini mediul de afaceri. În acest sens, statul va plăti câte 2.250 de lei, echivalentul a 500 de euro, lunar, angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social, pentru fiecare dintre aceste persoane, pentru perioade de până la cinci ani, în funcţie de categoria din care viitorii angajaţi fac parte”, a spus deputatul PSD de Dolj.  “Sumele vor fi oferite şi pentru angajarea de tineri absolvenţi, de orice forma de educaţie, şcoala profesională, liceu, facultate, tineri greu angajabili, marginalizaţi, ucenici, indiferent de vârstă şi stagiari, persoane cu handicap şi persoane aflate în apropierea vârstei de pensionare, care îşi găsesc mai greu un loc de muncă, din această cauză. Bineînţeles că angajatorii vor putea oferi o sumă mai mare decât cea acordată de stat pentru fiecare nou angajat, astfel încât salariile din România să se apropie ca şi valoare de cele oferite în alte ţări europene şi să determine stoparea exodului forţei de muncă. Faţă de anul trecut, statul dublează subvenţiile pe care le oferă angajatorilor şi ne aşteptăm ca şomajul să scadă în continuare, chiar dacă este la minimul istoric de după Revoluţie şi să determine ocuparea persoanelor inactive, care în acest moment sunt asistate social. După adoptarea OUG, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va acorda subvenţiile către angajatori şi va derula o campanie de promovare a majorării subvenţiilor şi a primelor de activare”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu.