Negociatorul-şef al UE: Marea Britanie nu poate rămâne în sistemul mandatului european de arestare după Brexit

0
399

Marea Britanie va fi exclusă din acordul privind mandatul european de arestare după ieşirea din Uniunea Europeană, a declarat negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, citat de Reuters.

Mandatul oferă statelor din Uniunea Europeană posibilitatea să ceară arestarea şi reţinerea infractorilor în alte ţări membre, fără procedurile de extrădare.

Deşi Marea Britanie îşi doreşte să rămână parte din acord şi după Brexit, Michel Barnier a declarat că acest lucru nu este posibil, din cauza intenţiei regatului de a renunţa la jurisdicţia Curţii de Justiţie a UE şi de a ieşi din sistemul comunitar al liberei circulaţii.

În schimb, Uniunea Europeană ia în considerare stabilirea unui sistem eficient de extrădare cu Marea Britanie, a declarat Barnier.

Această decizie nu este acceptată de ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, care a declarat la începutul acestei luni că mandatul european de arestare este un lucru pe care se bazează cooperarea post-Brexit cu Uniunea Europeană: „Acordul a adus rapid persoanele periculoase în faţa justiţiei şi a jucat un rol crucial în susţinerea cooperării poliţiştilor”.

Decizia lui Barnier a fost motivată radical: „Faptele atrag consecinţe. Decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană şi piaţa unică înseamnă că lucrurile nu vor putea rămâne cum au fost până acum. Ei încearcă să dea vina pe noi pentru consecinţele propriilor fapte. Nu vom fi atraşi în acest joc al vinei. Ar însemna să pierdem timp pe care nu îl avem”.

Decizia Marii Britanii de a ieşi din sistemul comunitar al liberei circulaţii şi de sub jurisdicţia Curţii Europene de Justiţie duce la imposibilitatea ţării de a rămâne în acordul mandatului de arestare european.

 Pe lângă Curtea Europeană de Justiţie, acordul este susţinut de Carta Drepturilor Fundamentale a UE şi de conceptul de cetăţean al UE.

„Nu este corect ca Marea Britanie să păstreze toate beneficiile pe care le are un membru al Uniunii Europene. Ei vor să păstreze beneficiile relaţionării curente şi să părăsească cadrul regulator şi de supervizare al Uniunii Europene”, a adăugat Barnier.

Restul ţărilor din UE vor continua de asemenea să împartă informaţii din baza de data a pasagerilor curselor aeriene, la care Marea Britanie nu va mai avea acces, precum şi baza de date a poliţiştilor din Uniunea Europeană şi spaţiul Schengen. (Sursa: Mediafax)