ANPDCA: 804 copii au fost părăsiţi în maternităţi şi unităţi sanitare în 2017

0
386

804 copii au fost părăsiţi în maternităţi şi în alte unităţi sanitare în 2017, conform datelor publicate pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

Dintre aceştia, 573 au fost părăsiţi în maternităţi, 187 în secţiile de pediatrie, iar 44 au fost lăsaţi în alte secţii de spital.

De asemenea, 755 de copii au fost externaţi în perioada ianuarie-decembrie, din care 320 s-au reîntors la familiile lor, trei au fost plasat la familia extinsă, 33 plasaţi la familii/persoane şi 328 la asistenţi maternali.

Totodată, 22 de copii au fost încadraţi în centre de plasament, 19 copii în centre de primire în regim de urgenţă, iar 30 copii
se regăsesc în alte situaţii, conform datelor ANPDCA. (Sursa: Agerpres)