Cursuri de calificare destinate deţinuţilor craioveni

0
314

Cinci cursuri de calificare au fost desfăşurate – sau încă se mai desfăşoară – în cadrul proiectului “Centrele de Incluziune Socială – oportunitate pentru facilitarea participării pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile”. Dintre acestea, unul a fost destinat pregătirii profesionale a persoanelor private de libertate din Penitenciarul Craiova. Cursul de calificare în meseria de lucrător în cultura plantelor, organizat de Centrul de Incluziune Socială (CIS) Craiova al Asociaţiei Vasiliada, a început în luna august a acestui an şi s-a desfăşurat pe parcursul a zece săptămâni, iar pe 8 noiembrie a.c., a avut loc examenul de absolvire, în urma căruia au fost calificaţi 24 de lucrători. Ei au primit diplome atestate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, care le vor fi de folos în procesul de angajare, atunci când vor fi puşi în libertate. În prezent, sunt în plină desfăşurare cursurile pentru calificarea de îngrijitorilor la domiciliu şi a operatorilor de introducere, validare şi procesare date. Până la sfârşitul acestui an, CIS va începe şi alte cursuri de pregătire profesională, destinate categoriilor de persoane defavorizate – persoane cu dizabilităţi, familii monoparentale, familii cu mai mult de doi copii, persoane private de libertate, persoane infectate cu HIV, persoane de etnie romă, tineri post-instituţionalizaţi.

Proiectul “Centrele de Incluziune Socială – oportunitate pentru facilitarea participării pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile”, a fost lansat în 2010 de Asociaţia Institutul pentru Politici Sociale, în parteneriat cu Asociaţia Vasiliada, Fundaţia Solidaritate şi Speranţa, Asociaţia Pro Tinereţe Alba Iulia, Fundaţia Filantropia Timişoara, Parohia Reformată Bistriţa, Asociaţia Glasul Romilor Pro-Europa, Asociaţia Partida Romilor “PRO-EUROPA”. Proiectul se desfăşoară în opt regiuni ale ţării, în perioada septembrie 2010 – august 2013 şi urmăreşte promovarea de măsuri specifice pentru facilitarea accesului pe piaţa muncii a unui număr de 4.210 de persoane (grupuri vulnerabile, inclusiv persoane asistate, voluntari, personal al Centrelor de Incluziune Socială). Este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul Major de Intervenţie 6.2. „Îmbunătăţirea accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”.