un program spațial în valoare de 16 miliarde € pentru promovarea rolului de lider al UE în domeniul spațial dincolo de anul 2020

0
407

Pentru următorul buget al UE pe termen lung, aferent perioadei 2021-2027, Comisia propune să se dedice 16 miliarde euro pentru a ajuta la menținerea și la stimularea rolului de lider al UE în domeniul spațial.

Tehnologiile, datele și serviciile spațiale au devenit indispensabile în viața de zi cu zi a europenilor și pentru urmărirea intereselor strategice ale Europei. Grație unor investiții majore, UE are un puternic avans în activitățile spațiale, iar industria spațială europeană este una dintre cele mai competitive. Cu toate acestea, există multe provocări noi și mulți jucători noi la nivel internațional. Noul program spațial al UE va investi mai mult în activitățile spațiale, contribuind la adaptarea la noile necesități și tehnologii și consolidând, în același timp, accesul autonom la spațiu al Europei.

Vicepreședintele Comisiei Maroš Šefčovič a declarat: „Investițiile UE în domeniul spațiului au produs deja rezultate semnificative la nivel mondial, rezultate ce aduc beneficii cetățenilor și întreprinderilor din Europa. Peste 10 % din PIB-ul UE depinde deja de activități legate de spațiu, iar investițiile majore realizate de UE au permis progrese pe care niciun stat membru nu le-ar fi putut obține de unul singur. E nevoie însă să ne intensificăm eforturile. Datele spațiale pot ajuta industria europeană să fie lider în domeniul internetului obiectelor și al conducerii automatizate a automobilelor și ne pot ajuta să monitorizăm cu mai multă precizie emisiile de gaze cu efect de seră, pentru ca acțiunile noastre în domeniul schimbărilor climatice să fie mai eficace ca oricând.

Elżbieta Bieńkowska, comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, a declarat: „Spațiul este important pentru Europa. Activitățile spațiale ale UE sunt deosebit de valoroase pentru societatea, economia și securitatea noastră. Calea de urmat este clară: să menținem și să modernizăm infrastructura existentă pentru Galileo și Copernicus, să extindem utilizarea datelor spațiale, să stimulăm un „nou spațiu” european de tinere întreprinderi inovatoare și să sporim securitatea europenilor. Astăzi ne transformăm ambiția și viziunea într-un program concret, astfel încât Europa să rămână unul dintre liderii mondiali în domeniul spațiului și să fie mai bine echipată pentru a reacționa la schimbările profunde care au loc în sectorul spațial”.

Propunerea Comisiei va reuni toate activitățile vechi și noi din domeniul spațiului sub umbrela unui singur program. Noul program spațial va asigura menținerea infrastructurii și a serviciilor existente, precum și introducerea mai multor aspecte noi:

  • Stimularea unei industrii spațiale puternice și inovatoare: Noul program spațial va îmbunătăți accesul la finanțarea de risc pentru întreprinderile nou-înființate din domeniul spațiului. În același timp, Comisia va analiza posibilitatea creării unui instrument de capital dedicat prin programul InvestEU. Noul program spațial va crea parteneriate pentru inovare, în vederea dezvoltării și achiziționării de produse și de servicii inovatoare, va facilita accesul la instalații de testare și de prelucrare pentru întreprinderile nou-înființate și va promova certificarea și standardizarea. Programul va fi implementat împreună cu programul Orizont Europa, pentru a asigura colaborarea dintre cercetarea din domeniul spațiului și acțiunile inovatoare.
  • Menținerea unui acces la spațiu autonom, fiabil și eficient din punctul de vedere al costurilor pentru UE: Autonomia strategică a Europei este deosebit de importantă în ceea ce privește infrastructura și tehnologiile critice, precum și securitatea și apărarea. Având în vedere faptul că UE este cel mai mare client instituțional, Comisia va agrega cererea UE de servicii de lansare, asigurând finanțarea și sprijinind utilizarea tehnologiilor inovatoare, cum ar fi lansatoarele reutilizabile de vehicule spațiale, și va contribui la adaptarea infrastructurii terestre necesare.
  • Un sistem de guvernanță unificat și simplificat: UE va asigura faptul că mărirea investițiilor financiare este sprijinită de un proces decizional eficient, astfel încât toate activitățile spațiale ale UE să se desfășoare la timp și cu respectarea bugetului. Comisia va fi în continuare responsabilă cu gestionarea programului în ansamblu. Dată fiind vasta sa experiență, Agenția Spațială Europeană(link is external) (ESA), care este o agenție interguvernamentală, va rămâne un partener de bază pentru implementarea tehnică și operațională a programului spațial al UE. Agenția pentru Sistemul Global de Navigație prin Satelit European, care urmează să fie redenumită „Agenția UE pentru Programul spațial”, va sprijini tot mai mult exploatarea și adoptarea de către piață a activităților spațiale ale UE și va avea un rol sporit în asigurarea securității tuturor componentelor programului.