Expoziţie de costume populare mehedinţene, la Casa Băniei

0
726

Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei organizează, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, în parteneriat cu Consiliul Local Municipal și Primăria Municipiului Craiova și în colaborare cu Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta-Turnu Severin, expoziția temporară Costumul popular mehedinţean, între tradiţie şi modernitate”.

Expoziția, ce va fi deschisă publicului spre vizitare în perioada 1-25 iunie 2018, cuprinde 17 costume de sărbătoare tradiționale mehedințene, piese extrem de valoroase din colecţia particulară aparținând domnului Ion Dumitraşcu. Vernisajul va avea loc vineri, 1 iunie, ora 11.30, la Casa Băniei (strada “Matei Basarab” nr. 16), accesul publicului, în această zi, fiind gratuit. Expoziţia este organizată de dr. Roxana Deca și Anișoara Bălan (muzeografi ai Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei) și prof. Florentina Pleniceanu, şef Secţie Etnografie şi Artă populară (Muzeul Regiunii Porților de Fier).

«Expunerea unor costume din colecția Ion Dumitrașcu este de natură a defini cultural zona de nord a judeţului Mehedinţi, atât din punctul de vedere al folclorului, Ion Dumitrașcu fiind un cunoscut artist popular, cât și a valorii  documentare a colecției, rigoarea întocmirii acesteia, seriozitatea colecționarului ce a reușit să achiziționeze piese vestimentare tradiționale remarcabile», se precizează într-un comunicat de presă al muzeului.

Originar din satul Ludu, comuna Ponoarele, Ion Dumitrașcu este azi un foarte bun colaborator și prieten al Muzeului Regiunii Porților de Fier din Drobeta-Turnu Severin, deținând o impresionantă colecție de costume populare din Plaiul Cloșani – peste 300 de ansambluri vestimentare, cele mai multe fiind costume ale mamei și soției sale, Angelica Dumitrașcu.