Nouă zile de sărbătoare la „Zilele Craiovei”!

0
479

Craiovenii se vor bucura, timp de nouă zile, de un adevărat maraton de spectacole şi manifestări care le vor fi oferite în premieră pentru a marca ediţia de Centenar a „Zilelor Craiovei”. Petrecerea porneşte, vineri, pe 1 Iunie, cu veselia copiilor, primii care vor simţi că este sărbătoare. La Teatrul „Colibri”, sunt aşteptaţi cu ateliere, spectacole şi mult îndrăgitele desene pe asfalt; sunt provocaţi apoi cu un concurs de karturi, la Centrul Multifuncţional, iar în Parcul Romanescu vor urca pe scenă cei mai talentaţi la muzică. Sărbătoarea copiilor va fi prezentă şi în tot centrul oraşului, atât în Piaţa „Mihai Viteazul”, cât şi pe esplanada teatrului fiind organizate diverse competiţii sportive şi concursuri interactive pentru cei mici. Vor fi, apoi, evenimente pe toate gusturile: trei seri de spectacole pentru iubitorii de teatru şi o seară de operă, cu capodopera „Tosca” montată în jurul lacului din Parcul Romanescu, cinci seri de folclor românesc, cu ansambluri renumite din tot atâtea zone ale ţării şi una de concert cu muzică bună, pe scenă fiind aşteptaţi să urce, în ultima zi de sărbătoare, Adda, Guess Who şi Loredana. Nu lipsesc nici corturile cu mici şi bere, şi nici expoziţia de flori, cu vânzare, care este organizată an de an. Momentul special al acestei ediţii va fi înmânarea titlului de „Cetăţean de Onoare” şi premirea campioanelor de la SCM Craiova, programate să aibă loc în şedinţa festivă a Consiliului Local Municipal, pe 7 iunie.