Primirea ambasadorului Republicii India, Thanglura Darlong, de către prim-ministrul Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria

0
361

Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a primit astăzi, 29 mai 2018, pe ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii India la București, Thanglura Darlong.

În cursul convorbirilor, premierul român a evidențiat oportunitățile pentru dinamizarea dialogului politic, inclusiv la nivel înalt, dintre România și Republica India. Având în vedere că, în anul 2018, cele două state sărbătoresc 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice și 5 ani de la stabilirea Parteneriatului Extins, s-a discutat, cu această ocazie, despre modalitățile de a  marca, în ambele state, cele două evenimente aniversare.

Totodată, prim-ministrul Viorica Dăncilă a subliniat prioritatea acordată de Guvernul României pentru extinderea colaborării economice bilaterale româno-indiene în plan investițional și comercial. Șeful Executivului a apreciat că India este unul dintre investitorii asiatici importanți în România, însă potențialul schimburilor economice bilaterale poate fi valorificat mai bine pe viitor. În acest sens, a fost reliefată importanța specială a Comisiei Mixte guvernamentale româno-indiene de cooperare economică, tehnică şi științifică, și necesitatea intensificării contactelor directe dintre mediile de afaceri din cele două țări, inclusiv cu sprijinul camerelor de comerț și industrie, precum și prin organizarea de misiuni economice și participări la târguri și expoziții internaționale tematice, în ambele țări.

În continuare, cei doi interlocutori s-au referit la modalitățile concrete vizând promovarea cooperării pe linia educației și culturii, turismului, inclusiv prin consolidarea cadrului juridic în domeniu.

De asemenea, au fost abordate aspecte ale cooperării în cadrul organizațiilor internaționale, precum și ale relației UE-India, inclusiv din perspectiva preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, în semestrul I 2019.