Fetele de aur ale Craiovei vor fi premiate de autorități!

0
356

Performanța unică obținută de fetele de la echipa de handbal a SCM Craiova va fi răsplătită, așa cum se cuvine, de autoritățile locale. Campioanele, împreună cu antrenorii lor, principalul Bogdan Burcea și secundul Grigore Albici, vor primi distincția de „Cetățean de onoare” al Craiovei și vor fi premiate în cadrul unei ceremonii festive, care va fi organizată pe data de 7 iunie.

În chiar ediția de Centenar a Zilelor Craiovei, campioanele orașului, jucătoarele de la echipa de handbal a SCM Craiova vor primi felicitări și mulțumiri publice pentru tot parcursul excelent în Cupa EHF, încheiat cu câștigarea trofeului, într-un meci teribil, pe o arenă în delir a Sălii Polivalente. În numele întregii comunități, care a urmărit cu sufletul la gură partida și s-a bucurat vibrând la această incredibilă victorie, autoritățile le vor decerna jucătoarelor și antrenorilor lor titlul de „Cetățean de onoare” al Craiovei, cea mai înaltă distincție cu care orașul își recunoaște valorile.

Valentina Ardean Elisei, Florina Cristina Florianu, Maria Andreea Rădoi, Florentina Stanciu, Yulyia Dumanska, Zeljka Nicolic, Carmen Gabriela Ilie Șelaru, Jelena Trifunovic, Ana-Maria Țicu și antrenorii Bogdan Burcea și Grigore Albici sunt numele care au scris istoria sportului de sală craiovean și care vor fi incluse, așadar, în galeria personalităților cu care Bănia se mândrește.

Recompense financiare pentru tot staff-ul tehnic

În aceeași ședință festivă, atât jucătoarele, cât și întreg staff-ul tehnic care numără 21 de persoane va fi premiat, municipalitatea alocând în acest scop o sumă de 341.888 de lei de la bugetul local. În afara acestei sume, alocate prin hotărârea CLM, nu este exclusă o suplimentară primelor prin contribuţia exclusiv a sponsorilor. Recompensele în bani vor fi acordate în funcție de aportul fiecărei sportive și membru al staff-ului: Bogdan Burcea, antrenorul campioanelor, va fi răsplătit cu 41.000 de lei, apoi cele mai bune cinci jucătoare de pe teren – Elisei, Florianu, Nicolic, Țicu și portărița Yulya Dumanska – cu câte 27.350 de lei. Celelalte cinci jucătoare Trifunovic, Pricopi, Stanciu, Șelaru și Klikovac, ca și secundul Grigore Albici vor primi fiecare câte 17.000 de lei, iar restul echipei – Nicoleta Tudor, Andreea Rădoi, Patricia Vizitiu, Alexandra Ionela Colac, Cristina Daniela Lung, Teodora Aura Popescu, Loredana Beatrice Stoican, Dumitru Berbece și Cezar Varjac primesc fiecare o recompensă de 6.800 de lei.