Complicii șoferului fugar din Brazdă arestați pentru încălcarea obligațiilor impuse prin controlul judiciar

0
395

Doi dintre complicii șoferului fugar din Brazdă, cel care pe 20 ianuarie, a accidentat un bărbat de 37 de ani şi pe fetiţa lui, de 1 an şi 10 luni, pe trecerea de pietoni, apoi a dispărut, au fost arestați preventiv. Cei doi, au ajuns, joi seara, în arestul IPJ Dolj, pentru că au încălcat obligațiile impuse prin măsura controlului judiciar. Mai exact, deși le era interzis, cei doi au luat legătura unul cu celălalt și s-au întâlnit.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj au anunțat că, joi, 24 mai a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au pus în executare două mandate emise de Judecătoria Craiova împotriva a doi bărbaţi de 45 de ani, respectiv 38 de ani, ambii din Craiova, prin care s-a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Măsura a fost dispusă la propunerea Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, ca urmare a faptului că cei doi bărbaţi au încălcat obligaţiile ce le reveneau în timp ce se aflau sub controlul judiciar. Cei în cauză au fost introduși în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj.

Este vorba despre Laurenţiu Călin Pop, de 45 ani, din Craiova și Mădălin Floricel, de 38 ani, din Craiova, ambii trimiși în judecată, pentru favorizarea făptuitorului, împreună cu Ionuț Cristian Manea, de 33 de ani, din Craiova, pe care l-au ajutat să-și dezmembreze Mercedesul cu care a provocat accidentul de pe 20 ianuarie a.c., din cartierul craiovean Brazda lui Novac, pentru a șterge urmele faptei.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au cerut instanței arestarea celor doi, solicitarea fiind admisă de Judecătoria Craiova pe 18 mai a.c. Inculpații au contestat hotărârea, însă joi, 24 mai a.c., Tribunalul Dolj le-a respins contestațiile. În acest moment doar Marius Vasile Toma mai este liber, șoferul fiind în arest la domiciliu.

Reamintim că, potrivit rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova „pe 20.01. 2018, în jurul orei 20.20, inculpatul Manea Cristian Ionuţ a condus autoturismul marca Mercedes Benz pe bulevardul Decebal din municipiul Craiova şi a provocat un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală gravă a unei minore în vârstă de 1 an şi 10 luni, şi a tatălui acesteia, pietoni angajaţi în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal, după care a părăsit locul producerii accidentului, fără încuviinţarea poliţiei. Ulterior, în data de 23.01.2018, inculpaţii Pop Laurenţiu Călin şi Floricel Mădălin, împreună cu Manea Cristian Ionuţ, în scopul împiedicării şi îngreunării cercetărilor în cauză şi tragerii la răspundere penală a acestuia din urmă, au apelat la numitul Vasile Toma Marius, iar împreună cu acesta, care, deşi cunoştea că autoturismul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, la domiciliul lui Pop Laurenţiu Călin, au procedat la distrugerea prin tăiere a autoturismului marca Mercedes Benz, pe care, în aceeaşi zi, l-au depozitat la domiciliul lui Vasile Toma Marius”. Abia pe 6 februarie poliţiştii l-au ridicat pe bărbat şi pe amicii săi, dar şi bucăţile autoturismului, descoperite în urma unor percheziţii.