Dolj: Bătrână dispărută din Ostroveni, găsită de polițiști pe câmp

0
518

Reprezentanții IPJ Dolj au anunțat că, ieri, 24 mai 2018, în urma căutărilor desfăşurate de poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet şi cei ai Postului de Poliţie Ostroveni, la o distanță de aproximativ 5 km de localitatea Ostroveni, pe un drum de exploatare agricolă, a fost găsită o femeie de 83 de ani, din comuna Ostroveni, judeţul Dolj, aceasta fiind confuză, deshidratată și în imposibilitate de a se deplasa. Persoana în cauză a fost preluată de o ambulanţă și transportata la Spitalul Orășenesc Dăbuleni, pentru investigaţii medicale, unde a rămas sub observaţie. În acest caz fusese solicitată căutarea la nivel naţional a femeii, aceasta fiind plecată voluntar de la domiciliu din data de 20 mai 2018.