Tabloul ”Cafenea la Balcic” de Tonitza, adjudecat la 17.000 de euro

0
400

Tabloul ”Cafenea la Balcic” de Nicolae Tonitza a fost cel mai bine adjudecat lot la licitaţia ”Orientalism şi Marine” organizată de Artmark la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală, fiind cumpărat la preţul de 17.000 de euro.

Între lucrările adjudecate la sume ridicate s-au numărat şi “Veneţia” de Nicolae Dărăscu şi “Chip de tătăroaică” de Tonitza, fiecare la 14.000 de euro, “Natură statică cu raci” de Dărăscu, la 10.000 de euro.

Cel mai bine cotat tablou al sesiunii – “Tătăroaică cu basma” de Nicolae Tonitza -, estimat la 20.000 – 35.000 de euro, nu a fost adjudecat.

La licitaţie a fost adjudecat şi un ibric din metal aurit de secol XIX, din colecţia dr. Iosif Dona, la preţul de 2.250 de euro.

Joi, Artmark organizează o nouă licitaţie.