Donald Trump îl primește pe Moon Jae-in la Casa Albă

0
343

Donald Trump îl primește, astăzi, pe omologul său, sud-corean, Moon Jae-in, la Casa Albă, pentru a discuta despre apropiatul summit cu liderul nord-corean Kim Jong-un, asupra căruia planează, pentru viitor, un parfum de incertitudine. Cu trei săptămâni înaintea întâlnirii istorice de la Singapore, a cărei desfășurare rămâne învăluită în mister, Donald Trump contează pe “Casa Albastră” de la Seul, în decriptarea intențiilor exacte ale omului forte de la Phenian. În centrul discuțiilor se află, de bună seamă, chestiunea denuclearizării Peninsulei, pe care Washingtonul o vrea “completă, verificabilă și ireversibilă”. Vicepreședintele american Mike Pence a avertizat, într-un interviu acordat luni seară canalului Fox News că Donald Trump este pregătit să părăsească discuțiile cu Kim, dacă acestea nu vor da rezultate. Sâmbătă, potrivit agenției de presă sud-coreene Yonhap, doi nord-coreeni au defectat, ajungând în Coreea de Sud, după traversarea Mării Galbene. Sunt primele defecțiuni după summit-ul din luna aprilie între Kim Jong-un și Moon Jae-in.