O filă de Centenar pentru medicina craioveană

0
560

Medicina craioveană, cu o tradiție de aproape 50 de ani, va fi înscrisă în lucrarea amplă dedicată medicinei românești și editată în Anul Centenarului. Volumul, aflat în pregătire la Academia de Științe Medicale, va include, prin strădania unui colectiv de profesori în medicină din Craiova, și pagini ce vor reflecta istoria acestor ani, începută și traversată alături de medici iluștri, părinții medicinei din Craiova, dar și de cadre medicale rămase, din păcate, în anonimat. Dar care, împreună, prin cunoștințele și eforturile lor comune, și-au pus amprenta asupra medicinei românești.

Aula Spitalului Colțea din București a găzduit, la începutul acestei luni, ședința anuală a Academiei de Științe Medicale, al cărui președinte este prof. univ. dr. Irinel Popescu. Craiova se numără printre cele șase filiale din țară și a fost reprezentată, printre alții, de prof. univ. dr. Tudorel Ciurea, prof. univ. dr. Ion Rogoveanu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, prof. univ. dr. Corneliu Sabetayprof. univ. dr. Fane Ghelase, prof. univ. dr. Mariana Iancău și prof. univ. dr. Nicolae Cernea. Pe lângă subiectul la ordinea zilei, expunerea raportului de activitate desfășurate în perioada martie 2017- mai 2018, s-a evidențiat preocuparea academiei de a dedica medicinei românești o pagină de aur, care să fie prinsă în programul Centenarului Marii Uniri.

Prof. univ. dr. Corneliu Sabetay: „Este o chestiune de onoare pentru Craiova”

Partea frumoasă a lucrurilor este că și medicina din Craiova, care numără deja 48 de ani de activitate, se va regăsi alături de primele patru mari centre medicale din țară – București, Iași, Cluj și Timișoara. Prin grija profesorului doctor Corneliu Sabetay, care a susținut că și medicina craioveană merită, cu prisosință, să-și aibă locul său, primul volum al istoriei medicinei românești va include, așadar, un capitol care va detalia începuturile, apoi evoluția ulterioară pe care a cunoscut-o activitatea medicală din Bănie. „Este o chestiune de onoare pentru Craiova să se regăsească în această frumoasă lucrare, și chiar în primul volum, cel de deschidere. Convingerea merea puternică este că-și merită acest loc. Am traversat deja 48 de ani de activitate medicală neîntreruptă, suntem în jumătatea de veac, deci am ajuns la o vârstă matură a medicinei craiovene”, a mărturisit prof. univ. dr. Corneliu Sabetay, cu entuziasmul spre cunoaștere care-l caracterizează. 

Unii dintre mai buni interniști, chirurgi, pediatri și ginecologi din țară

Capitolul dedicat medicinei din Craiova va fi redactat de un colectiv de profesori în medicină ai filialei Academiei și va cuprinde o istorie expusă pe ramurile de început ale acestei nobile profesii. La Filantropia și Spitalul regional, acesta din urmă funcționând, pe atunci, în actualul sediu al Facultății de Medicină Veche – s-au făcut remarcați doctori remarcabili, care, deși nu aveau o catedră, și deci le lipsea posibilitatea de a-și transmite cunoștințele acumulate studenților, au reușit, prin exemplul personal, să lase moștenire urmașilor experiența lor, una extrem de prețioasă. ”Craiova a avut unii dintre cei mai buni medici interniști, medici chirurgi, medici pediatri și obstetricieni din țară. Erau foarte dedicați profesiei lor și s-au făcut remarcați, prin rezultatele și cunoștințele lor, peste tot în țară. Datorită lor, medicina craioveană s-a dezvoltat mult și a luat rapid avânt, ajungând unde este astăzi, la una dintre cele mai performante medicine la nivel național. Ne mândrim cu înaintașii noștri și suntem datori să le recunoaștem meritele execpționale pe care le-au avut și pe care le-au așezat la temelia medicinei din Craiova”, a concluzionat prof. univ. dr. Corneliu Sabetay.