Craiova încearcă să prindă podiumul in extremis

0
379

Universitatea încheie sezonul în Copou şi speră să revină pe locul 3, dar depind şi de rezultatul Viitorului la Cluj

Ca şi anul trecut, titlul se decide în ultima etapă, dar meciul Craiovei nu mai are implicaţii la vârf. Alb-albaştrii încearcă pe ultima sută de metri să-şi salveze obiectivele: podiumul şi Cupa României. În campionat, deşi a început play-off-ul cu 4 puncte avans faţă de Viitorul în lupta pentru locul 3, echipa lui Mangia nu mai stă la mâna propriului rezultat în ultima etapă. După ce clubul a vânturat doi ani de zile sintagma „Bătălia pentru podium”, de parcă era vorba de lupta pentru intrarea în Champions League, sunt şanse mari ca acest deziderat minimal să fie ratat pentru al doilea an la rând. Dacă Viitorul câştigă la Cluj, nici măcar nu mai contează deznodământul de la Iaşi. Oricum, partida din Copou va fi extrem de dificilă, fiindcă moldovenii s-au dovedit extrem de greu de învins când îşi propun cu adevărat să opună rezistenţă, aşa cum s-a întâmplat în partidele de acasă cu FCSB şi CFR. Prezenţa pe podium ar constitui totuşi un rezultat notabil ţinând cont că Universitatea nu a mai fost în Top 3 la finalul unui sezon de 23 de ani, când, cu Victor Piţurcă pe bancă, s-a clasat a doua, după Steaua. Altfel, atât locul 3, dar şi Cupa României vor fi greu de adjudecat, ţinând cont de forma slabă a echipei în 2018. Dacă pierde la Iaşi, Craiova va fi a doua cea mai slabă echipă după rezultatele din play-off. Oltenii au fost „ciuca bătăilor” în ultima perioadă, pierzând cu CFR, Botoşani şi FCSB.

Mangia nu va menaja jucători pentru finala Cupei

Devis Mangia a prefaţat întâlnirea de la Iaşi, spunând că nu va menaja jucători pentru finala Cupei României, programată peste o săptămână, deoarece obiectivul echipei este podiumul. „Este un meci foarte dificil, trebuie să fim foarte concentraţi. Iaşi a jucat bine acasă, au remizat cu CFR şi au învins FCSB, vor dori să câştige şi acum. Ştim că urmează apoi finala, dar trebuie să rămânem cu gândul la acest joc, pentru că primul obiectiv este locul 3, apoi avem o săptămână la dispoziţie să ne gândim la Cupă. Vom alinia cea mai bună echipă, fiindcă nu vreau să transmit echipei mesajul greşit, când spun că locul 3 e foarte important, atunci chiar aşa este. Sper ca la anul să facem lucruri mai bune, sper să avem în teren şi mai mulţi jucători tineri, dar acum nu voi debuta jucători de dragul debutului, fiindcă nu este un meci fără importanţă. Trebuie să ne facem noi treaba, apoi să vedem ce face Viitorul la Cluj. Dacă nu aveam Cupa, cred că am fi făcut mai multe puncte în play-off. E normal că vrem să câştigăm meci de meci, dar nu a fost posibil, oricum eu prefer să privesc mereu partea bună a lucrurilor. Uneori am excelat în ofensivă, alteori a mers apărarea mai bine, au fost fluctuaţii, dar astfel de lucruri sunt normale pe parcursul sezonului” a declarat Mangia.

Despre posibilitatea de a continua pe banca echipei din Bănie, italianul a spus: „Ştiu doar ce scrie pe hârtie, că am contract 3 ani cu Craiova”. Mangia nu a vorbit despre finala Cupei României, dar a menţionat că nu este de acord cu foştii mari jucători ai Craiovei, care spun că ar fi o ruşine ca Universitatea să nu câştige trofeul.

Fundaşul portughez Tiago Ferreira a declarat: „La Iaşi va fi un meci foarte greu şi foarte important pentru noi, fiindcă vrem să terminăm campionatul pe locul 3, merităm acest lucru, fiindcă tot sezonul am fost pe podium. Ne doream să facem mai mult în play-off, fiindcă este cea mai importantă fază a sezonului, dar am avut sincope. Totuşi, putem obţine locul 3 în ultima etapă, ne-am îndeplini astfel obiectivul, iar la anul trebuie să facem un pas înainte. Cel mai greu moment a fost eşecul cu FCSB, fiindcă am avut atitudine, am făcut un joc bun, am avut ocazii şi nu meritam să pierdem, dar am avut ghinion. Am pierdut 4 din ultimele 5 meciuri, dar am făcut-o mereu la un gol, cred că a fost şi vorba de ghinion”. Lusitanul nu se teme că, în cazul ratării ambelor obiective, fanii olteni ar putea avea o reacţie asemănătoare cu cea a suporterilor lui Sporting la adresa propriilor jucători, după finalul de sezon compromis. „Nu cred că se pune problema la Craiova de aşa ceva. A fost o catastrofă ce s-a întâmplat la Sporting, cred că a fost prima dată când am văzut în Portugalia aşa ceva, lumea a comparat acest scandal cu terorismul, cu Isis, cu Al Qaeda. Astfel de lucruri nu trebuie să se întâmple nicăieri în lume”.