Liga Europa: Atletico Madrid pentru a treia oară

0
354

Olimpique Marseille a început decomplexată finala de pe Groupama Stadium (55.768 spectatori), din Lyon, cu Atletico Madrid, în încurajările fierbinți ale propriilor suporteri, care și-au însoțit echipa. Toată presa franceză a acordat spații generoase acestui eveniment, considerat unul de orgoliu. Chiar în minutul 4, oamenii lui Rudi Garcia puteau deschide scorul, când Dimitri Payet l-a angajat pe Germain, dar atacantul francez, singur, față în față cu portarul Oblak, nu a nimerit cadrul porții. Atletico a așteptat, cu răbdare, o eroare tehnică a adversarului, care nu a întârziat. Fundașul central Zambo Anguissa nu a putut controla un balon pe care l-a pierdut și Gabi l-a angajat pe Griezmann, acesta deschizând scorul. A venit accidentarea lui Dimitri Payet (min. 30), conducătorul de joc al celor de la Ol. Marseille, care trebuia să-l susțină în atac pe Valere Germain și jocul s-a rupt. În minutul 49 același Griezmann a făcut 2-0, devenind primul jucător francez cu o dublă într-o finală C1 sau C3. Ol Marseille n-a mai reprezentat vreun pericol, suferind doar, minute în șir, când n-a putut ieși din propria jumătate de teren. Abia în ultimele 10 minute, Kostas Mitroglu, o cunoștință de-a noastră, a trimis balonul în stâlpul din dreapta bravului portar Jan Oblak. Poate jocul ar fi putut fi relansat, deși era greu de presupus. Atletico Madrid pusese stăpânire psihică pe desfășurarea partidei, conserva bine balonul și dicta legea. În minutul 89 Atletico Madrid a mai înfipt o dată cuțitul, nemilos, prin Gabi, stabilind scorul final 3-0. At. Madrid a câștigat, aseară, pentru a treia oară Liga Europei, după 2010 și 2012. De fapt, șase din ultimele nouă ediții C3 au fost câștigate de cluburi spaniole: FC Sevilla și Atletico Madrid. Ol. Marseille a pierdut trei finale de C3, în 1999 cu Parma, în 2004 cu Valencia și aseară cu Atletico Madrid. Prestigioasa publicație France Football notează astfel comportarea jucătorilor: Mandana – 3, Sarr – 4, Rami – 4, Luis Gustavo – 3, Amovi – 3, Angiuisa – 3, Sanson – 4, Thauvin – 2, Payet (fără notă), Ocampos – 4, Germain – 2. Nici o notă de trecere – așadar – pentru jucătorii lui Marseille. Oblak – 6, Vrsaljko – 6, Gimenez – 6, Godin – 6, Hernandez – 6, Gabi – 7, Niguez – 7, Koke – 8, Correa – 6, Griezmann – 9, Costa – 3. Arbitrul olandez B. Kuipers – 7.