Liga Europa: Dispozitiv excepțional de securitate la finala de la Lyon

0
328

Cu un dispozitiv excepțional de securitate, autoritățile orașului Lyon, care va găzdui, mâine seară, finala Ligii Europa, vor să limiteze, pe cât posibil, contactele între suporterii lui Ol. Marseille și Atletico Madrid. 1.250 de polițiști, jandarmi și agenți CRS (Compania Republicană de Securitate) sunt mobilizați pentru aceste evenimente, la stadionul din centrul Lyonului, efectivele sunt de două ori mai mari ca la partidele din cadrul Euro 2016, potrivit prefectului regiunii Auvergne- Rhone – Alpes, Stephane Bouillon. În stadion, securitatea este asigurată de 1.100 de stewarzi, din care 200 trimiși de clubul din Marsilia și 150 de clubul din Madrid, vor veghea la buna desfășurare a jocului. Băuturile alcoolice, petardele și materialele pirotehnice sunt interzise. Polițiștii municipiului Lyon au la dispoziție un elicopter și tunuri cu apă. Suporterii lui Atletico Madrid și-au procurat 9.500 de bilete, iar cei din Marsilia – 11.500 de bilete. Prefectura orașului se așteaptă ca între 2.000 și 3.000 de suporteri să vină fără bilete la stadion. Zece unități mobile de poliție vor fi amplasate în oraș. Între ultrașii celor două cluburi există o rivalitate mai veche, motiv pentru care starea de alertă a forțelor de ordine este maximă.