“Young In Europe”, cu elevi de la Liceul Teoretic “Tudor Arghezi”

0
797

Asociația April Hub Craiova organizează, miercuri, 16 mai 2018, în parteneriat cu Liceul Teoretic “Tudor Arghezi”, activitatea non-formală “Young In Europe”. 30 de elevi vor descoperi valorile ce construiesc Europa, dar și principiile democrației, în prima parte a  workshopului. A doua parte are la bază munca în echipă: provocarea lor va fi să construiască un turn doar din hârtie și scoci, pe care apoi vor nota valorile europene.

Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului Promotori pentru democraţie europeană (ediţia a IV-a), desfăşurat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Asociaţia Pro Democraţia (APD) şi Group of the European Youth for Change (GEYC).

Acest proiect îşi propune să implice în fiecare an câte 30 de tineri în promovarea democraţiei şi a valorilor care îi unesc pe cetăţenii Uniunii Europene, cu scopul de a informa organizaţiile de tineret din România cu privire la rolul și modul de funcționare a instituțiilor Uniunii Europene, promovarea importanței democrației parlamentare europene și a participării democratice.

Asociația April Hub a luat naștere în anul 2016. Principalul obiectiv este dezvoltarea comunității și a membrilor ei, prin derularea de programe și proiecte pentru copii, tineri și adulți, prin promovarea valorilor europene, prin încurajarea inițiativelor venite din partea membrilor comunității, prin responsabilizarea și creșterea participării active a cetățenilor pentru a contribui împreună la dezvoltarea comunității.