Avocatul Poporului va realiza un raport special privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice

0
398

Avocatul Poporului va realiza un raport special privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice, pe care îl va prezenta public în toamna acestui an, ce va conţine şi o serie de propuneri de modificări legislative, a anunţat conducerea instituţiei, într-o întâlnire cu organizaţiile neguvernamentale din domeniu.

Potrivit unui transmis luni AGERPRES, viitorul raport va fi elaborat împreună cu Asociaţia Necuvinte.

“Dl Molnar Zsolt, adjunct al Avocatului Poporului, (…) a subliniat că raportul va conţine, între altele, şi propuneri de modificare a legislaţiei privind problematica violenţei domestice. El şi-a exprimat, totodată, speranţa că documentul va contribui la eliminarea lacunelor din domeniu şi va aduce schimbări pozitive în problematica prevenirii şi combaterii violenţei domestice”, se arată în comunicatul citat.

Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale au prezentat, în cadrul întâlnirii, problemele cu care se confruntă, printre acestea numărându-se colectarea de date privind violenţa domestică, solicitate instituţiilor şi autorităţilor publice în baza Legii 544/2001, date pe care le consideră “incomplete şi cu un grad mare de generalitate”.

De asemenea, reprezentanta Asociaţiei Necuvinte, Ana-Maria Apopei, şi-a exprimat nemulţumirea în privinţa faptului că datele statistice obţinute de la instituţii diferite, dar care privesc aceeaşi problematică, sunt “discordante”.

“A fost abordată şi problema legislaţiei în domeniul violenţei domestice, care va trebui îmbunătăţită, cei prezenţi atrăgând atenţia că există mai multe proiecte de modificare şi completare a mai multor acte normative, care se află de prea mult timp în procedură parlamentară”, se mai arată în comunicat.

În cadrul întâlnirii, la care au mai participat, printre alţii, Andreea Bragă de la Centrul Filia şi Mihail Popescu din partea GRADO, două asociaţii membre ale Reţelei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a exprimat deschiderea instituţiei pe care o conduce către colaborarea cu organizaţiile neguvernamentale şi a insistat asupra extinderii nivelului tematic al colaborării, precizează sursa citată. (Sursa: Agerpres)