Florin Oncescu își lansează la Craiova „Jurnalul lui Sake”

0
456

La Sala „Ia te uită!” a Teatrului Național „Marin Sorescu” va avea loc joi, 17 mai, ora 17.00, lansarea volumului „Jurnalul lui Sake” (Ed. „Limes”, 2017), semnat de prozatorul Florin Oncescu. Cartea va fi prezentată de Nicolae Coande, Cornel Mihai Ungureanu și Ioan Lascu. Florin Oncescu s-a născut la Constanța, în 1960. În 1995 s-a stabilit la Montreal, în Canada, iar ulterior a petrecut perioade extinse în Statele Unite, unde se află şi în prezent. A mai publicat volumele de proză scurtă „Dispoziție depresivă” (Ed. „Ramuri”, Craiova, 1994), „La umbra unui enciclopedist” („Omniscop”, Craiova, 1998), „Întoarcerea” („Ramuri”, Craiova, 2003), „Ilustrate din America” („Limes”, Cluj-Napoca, 2007). Este colaborator statornic al revistei „Pagini româneşti”, de la Montreal. Din anul 2004 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.